Mireille Radoi – Cea mai buna biblioteca a anului: Biblioteca Centrala Universitara ”Carol I”

Joi, 19 noiembrie 2015, de la ora 18:30, în cadrul Galei Premiilor Asociaţiei Publicaţiilor Literare şi Editurilor din România (APLER), doamnei conf. univ. dr. Mireille Rădoi – director general Biblioteca Centrală Universitară “Carol I”, îi va fi înmânat premiul Cea mai bună bibliotecă a anului“.

Salonul Carol I al Bibliotecii Centrale Universitare “Carol I” (accesul prin Intrarea Regală, str. Dem I. Dobrescu, nr.1, sector 1), va găzdui Gala Premiilor APLER, ediţia a XVII-a. Premiile au vizat cele mai bune titluri ale membrilor APLER publicate în 2014, precum şi cele mai bune reviste din spaţiul cultural românesc. Evenimentul se bucură de suportul financiar al Ministerului Culturii. Partenerii Galei sunt Opera Scrisă.ro şi  Librăria Open Art. Partenerii media sunt Radio România Cultural şi AgenţiadeCarte.ro.

Juriul Premiilor APLER a fost format din prof. univ. dr. Silviu Angelescu (preşedinte), Ioan Groşan şi Dan Mircea Cipariu. 

Premiul Cartea anului 2014 îi va fi înmânat acad. Eugen Simion pentru  “Cioran. O mitologie a nedesăvârşirilor”, Editura Tracus Arte, 2014. Premiul Editura anului 2014 va fi acordat Editurii Aius din Craiova şi Premiul Revista anului 2014 îi va reveni revistei Observator cultural (doamnei Carmen Muşat, redactor-şef). Printre laureaţi se regăsesc graficianul de carte Anna Maria Orban, scriitorii Teodor Dună, Michael Finkenthal, Denisa Lepădatu, Ştefan Mitroi şi conf. univ. dr. Mireille Rădoi. Premiul pentru Jurnalism cultural va fi acordat jurnaliştilor Ema Stere şi Attila Vizauer  pentru emisiunea “Vorba de cultură”, produsă şi difuzată de Radio România Cultural.

Amfitrionul Galei Premiilor APLER este universitarul şi criticul de teatru Ioan Cristescu, preşedintele APLER. Invitatul special al galei este muzicianul, scriitorul şi flautistul Ion Bogdan Ştefănescu. Conceptul vizual al afişului şi al diplomelor este realizat de artistul vizual Mihai Zgondoiu, câştigător, în trecut, al Premiului APLER Graficianul de Carte. AgenţiadeCarte.ro vă prezintă palmaresul oficial al Premiilor APLER 2015, ediţia a XVII-a. Intrarea la Gală se face numai cu invitaţie. Puteţi solicita invitaţie la eveniment la adresa de email:apler.apler@gmail.com.
Premiul Cartea anului 2014 – Eugen Simion,  “Cioran. O mitologie a nedesăvârşirilor”, Editura Tracus Arte, 2014

Premiul Revista anului 2014 – Observator cultural (doamnei Carmen Muşat, redactor-şef)

Premiul Editura anului 2014 – Editura AIUS, Craiova (domnului Nicolae Marinescu, director)

Premiul Graficianul de carte al anului 2014 – Anna Maria Orban

Premiul Autorul român din diaspora – Michael Finkenthal

Premiul Redactorul de carte al anului 2014 – Teodor Dună, pentru colecția  Antologiile Tracus Arte

Premiul pentru Jurnalism cultural – Ema Stere şi Attila Vizauer  pentru emisiunea “Vorba de cultură” – Radio România Cultural

Premiul Cea mai bună bibliotecă – Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” (doamnei Mireille Rădoi, director general)

Premiul special pentru roman-poem – Ştefan Mitroi, „Să locuieşti într-un lătrat de câine”, Editura Tracus Arte, 2014

Premiul special pentru încurajarea tinerelor talente – Denisa Lepădatu, 13 ani, Galaţi, pentru “Simfonia cuvintelor inocente” (poeme), Editura InfoRapArt, 2014, şi “Orfani în haine de duminică” (roman), Editura InfoRapArt, 2014.

Premiul special pentru promovarea identităţii naţionale – Romfilatelia (doamnei Cristina Popescu, director general)