Mireille Rădoi: „Eu cred că lumea lui 2018 va fi complet diferită de cea de astăzi”

mireille-radoi

Subiectul conferinței care a avut loc la American Corner în 19 ianuarie, de la ora 11.00, a fost descris ca fiind unul provocator de Mihaela Boloș, mai ales având în vedere contextual internațional. Directorul Bibliotecii Central Universitare „Carol I”, conf. univ. dr. Mireille-Carmen Rădoi, a vorbit despre cultura de securitate, temele abordate suscitând interesul celor din sală, care au intervenit cu întrebări și în timpul expunerii, dar mai ales la final.

Evenimentul a fost moderat de directorul Departamentului de Istorie și Relații Internaționale din cadrul UPM, lect. univ. dr. Mihaela Boloș. Înainte de începerea conferinței, Monica Avram, directorul Bibliotecii Județene Mureș s-a arătat încântată de faptul că instituția pe care o conduce este gazda evenimentului.

Nevoia de regândire și rafinare a conceptelor

Mireille Rădoi a început prin a afirma, referinduse la funcția pe care o ocupă, că „o bibliotecă nu mai e o instituție care administrează cărți, ci una care administrează cunoaștere”. Apoi, a intrat în subiectul conferinței, teza principală susținută de Mireille Rădoi fiind faptul că securitatea este un construct social. „În studiile despre securitate din ultimii dimensiunea subiectivă este din ce în ce mai important”, a punctat directorul BCU, explicându-ne că percepția asupra conceptului de securitate poate să fie foarte diferită în funcție de zona sau regiunea geografică, dar și în funcție de cultura de securitate a fiecărui cetățean.

În plus, paradigma conceptului de securitate este în continuă schimbare, Mireille Rădoi susținând că percepția asupra securității s-a schimbat în mod radical din cauza evenimentelor turbulente care au avut loc la nivel mondial în ultimii ani. Astfel, bagajul de cunoștințe referitoare la cultura de securitate ar trebui schimbat într-o proporția foarte mare, în condițiile în care se schimbă și percepția asupra securității. Nevoia de schimbare de paradigmă a urmat, a punctat evoluția evenimentelor pe plan mondial, iar această evoluție a influențat și raporturile dintre cetățean și instituțiile de securitate. Pentru cetățean securitatea reflectându-se și în ceea ce înseamnă calitatea vieții. Din cauză că în present au loc o abundență de evenimente atât la nivel mondial cât și european, „paradigmele nu se mai schimbă treptat, ci dintr-odată”, consideră Mireille Rădoi.

Suntem supuși la un nou set de provocări și suntem nevoiți să ne regândim, să ne rafinăm conceptele”, a subliniat directorul BCU.

Mireille Rădoi a făcut o trecere în revistă a evenimentelor care au avut loc în ultimii ani și care au influențat felul în care concepem noțiunea de securitate în present, având efecte și asupra definirii culturii de securitate. A început prin a face referire la conflictul din Ucraina – acțiunile revizioniste ale Federației Ruse, apoi a vorbit despre fenomenul migraționist care a luat amploare în 2015 și 2016, alimentat de conflictul din Siria. De asemnea, a vorbit despre seria de atacuri teroriste care au avut loc în Europa în ultimii doi ani.

În legătură cu felul în care a reacționat Uniunea Europeană în cazul crizei/crizelor refugiaților, Mireille Rădoi a afirmat că „elanul umanitar a fost un eșec”, descriind fenomenul ca unul destabilizator pentru țările din Uniunea Europeană. În continuare a făcut referire la o declarație a Reprezentantului Uniunii Europene pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, Federica Mogherini, referitoare la nevoie unei politici commune de securitate a Uniunii, în constrast cu abordările diferite al țărilor membre. „De aici încolo se dovedește că visul frumus al Uniunii Europene trebuie să înfrunte zorii unei realități destul de crude”.

Un alt subiect abordat a fost Brexitul, despre urmările căruia a menționat că sunt foarte greu de prognozat, deși există mai multe scenario, unele mai optimiste, altele mai pesimiste. Mireille Rădoi a afirmat că votul pentru Brexit a alimentat partidele naționaliste din celelalte țări europene, referindu-se în special la cazul Franței. „Nu mai este vremea solidarității, ci realitatea ne face să vedem că statele se închid în sine sub clopotul de sticlă al propriei securități”, a conchis directorul BCU.

Despre alegerile prezidențiale din SUA, încheiate cu victoria lui Donald Trump, care tocmai a fost învestit în funcție, Mireille Rădoi a spus că sunt „ilustrarea cea mai elcventă a tendințelor populiste”. Apoi și-a exprimat speranța ca lucrurile să fie mult mai nuanțate în comparație cu declarațiile din campanile în ceea ce privește politica externă promovată de noul președinte al Statelor Unite.

Mireille Rădoi despre Erdogan și raportul dintre securitate și libertățile individuale Prima întrebare venită din public s-a referit la situația din Turcia și la președintele Erdogan, atingâng subiectul trecerii de la un sistem care asigură securitatea public la un sistem de opresiune. „Despre Erdogan s-a spus că este un alt fel de Stalin. Și dacă ne regândim la imaginile pe care le-am văzut în acele zile (după lovitura de stat eșuată n.r.) – măsurile țin de bagajul unui regim totalitar”, a spus directorul BCU. De asemenea, a vorbit despre posibilitatea unei trilaterale Trump-Putin-Erdogan și a semnalat că este foarte important de urmărit care vor fi raporturile Statelor Unite cu Rusia, America Latină, China și Europa în mandatul lui Trump.

În continuare, Mireille Rădoi a încercat să răspundă la întrebarea: în ce măsură poți încălca drepturile omului în numele unui construct denumit securitate națională? „Nu există un singur răspuns valid, nici uncec în alb acordat autorităților, precum nu există nici cealaltă față a medaliei, care presupune golirea de sens a instituțiilor de securitate.” „După 90 conceptul de securitate s-a schimbat și cred că suntem în pragul unei noi schimbări”, a mai spus directorul BCU, susținând că este necesară o înnoire a legislației sectorului de securitate.

„Eu cred că lumea lui 2018 va fi complet diferită de cea de astăzi”, a afirmat Mireille Rădoi, după ce a amintit seria de alegeri parlamentare sau prezidențiale care vor avea loc în Europa, dar și la nivel mondial în 2017. A amintit și despre situația din veccinătatea României, menționându-i pe Viktor Orbán, primministrul Ungariei, și pe Igor Dodon, președintele Republicii Moldova, care a primit recent în cadrul unei vizite la Moscova, o hartă a Moldovei Mari din partea lui Vladimir Putin.

Brexit, românii plecați în străinătate și „incultura de securitate”

Una dintre întrebările venite din public s-a referit la negocierile dintre U.E. și Regatul Unit Al Marii Britanii privind Brexitului. După ce a analizat situația pe scurt, Mireille Rădoi, a afirmat că ar corela ce se va întâmpla după martie 2017 cu rezultatele alegerilor din celelalte țări europene.

Apoi, profesorul Nicolae Balint a vorbit despre numărul mare de cetățeni români care au emigrat în ultimele decenii, pe care l-a corelat cu natalitatea scăzută și despre situația capitalului românesc, aspect pe care le-a văzut ca pe niște factori de amenințare a securității statului roman. Balint a corelat cele spuse anterior cu evoluțiile politice din țările vaccine României și a întrebat dacă nu ar fi cazul să facem o schimbare de paradigm înspre o cultură de securitate axată mai mult pe naționalism. În ceea ce privește numărul mare de români care au emigrat și care intenționează să o facă, Mireille Rădoi a afirmat că această problem „este de natură să ne pună întrebări”.

După aceea a remarcat faptul că statul roman ar trebui să se intereseze mai mult de comunitățile de români din străinătate și a punctat că „îngrijorarea este legată de tinerii în care s-a investit”, referindu-se la studiile pe care aceștia le-au făcut în țară. Și-a exprimat apoi speranța ca odată cu creșterea calității vieții în România, cei care au plecat să fie tentați să se întoarcă. De asemenea, a vorbit despre necesitatea unor politici mai bune pentru sporirea natalității.

Ioana Leucea, lector în cadrul Universității „Petru Maior”, a întrebat-o pe Mireille Rădoi dacă se poate vorbi despre „incultură de securitate națională”. Directorul BCU a primit întrebarea zâmbind, apoi a susținut că „o percepție desprinsă de realitate”, care poate fi generată de o incultură de securitate, „ar putea fi corijată printr-o politică de comunicare mai adecvată a instituțiilor”. Reiterând faptul că este nevoie de o reconfigurare a cadrului legal în care funcționează instituțiile de securitate ale statului român. Mai târziu, în cadrul discuțiilor, s-a adus din nou vorba despre importanța culturii de securitate. „Să combatem ignoranța este cel mai bun lucru”, a punctat Mireille Rădoi.

Un alt lucru subliniat de directorul BCU a fost importanța dezvoltării la nivel economic. „O politică mai echilibrată și mai înțeleaptă pe dimensiunea economic ne-ar aduce beneficii”, a spus Mireille Rădoi.

Despre evoluția culturii de securitate la nivel de cetățean

La finalul întâlnirii a vorbit Claudiu Marian, lect. univ. dr. al Facultății de Istorie și Filosofie din cadrul UBB Cluj, prezent în calitate de reprezentat al editurii CA Publishing. La conferință au fost aduse patru cărți ale editurii, titluri care vin în completarea subiectului despre care s-a vorbit. Este vorba despre cărțile: „Securitatea. Un nou studiu de analiză”, „Securitatea umană”, „Dicționar de securitate internaționlă” și „Dicționar de terorism”. Volumele pot fi comandate de pe site-ul editurii.

Claudiu Marian a deschis discuția înspre felul în care a evoluat cultura de securitate la nivelul cetățeanul. A vorbit despre faptul că oamenii sunt mult mai dispuși, după atacurile teroriste din ultimii să accepte măsuri de securitate, cum ar fi verificările din aeroporturi, pe care le-ar fi contestat în trecut. Mireille Rădoi a amintit și despre amplasarea camerelor de filmat din Londra, măsură care inițial a fost contestată, dar care poate că dacă ar fi fost aplicată și în orașele de pe continent ar fi ajutat în prevenerirea unora dintre atacurile teroriste. Apoi s-a vorbit despre faptul că acum am fi mult mai dispuși să acceptăm măsuri similare de control și în alte situații cum ar fi la intrarea în spațiile de spectacol sau în centrele comerciale.

Conferința „Noile provocări ale culturii de securitate în context geopolitic internațional” a fost organizată de Universitatea „Petru Maior” în parteneriat cu Consiliul Județean Mureș și Biblioteca Județeană Mureș.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *