Cu si despre Body Lifting

Azi discutam despre ce inseamna Body Lifting, care sunt pacientii carora li se adreseaza acest tip de interventie si ce indicatii post operatorii trebuie sa respecte acestia.

Chirurgia conturului corporal sau body lifting-ul cuprinde o serie de interventii chirurgicale care au ca scop redarea aspectului normal/ideal al corpului uman. Acest concept s-a dezvoltat dupa evaluarea constanta a pacientilor obezi supusi chirurgiei bariatrice, care desi au slabit nu aveau un contur corporal normal din cauza excesului tegumentar.

Pacientii care necesita acest gen de interventii sunt in general pacienti care au suferit o interventie de chirurgie bariatrica sau persoane care au suferit fluctuatii mari de greutate, femei cu sarcini multiple etc.

Desi abdominoplastia se incadreaza in acest concept, in urma scaderii ponderale masive s-a constatat necesitatea indepartarii tesutului excedentar din diferite zone, in functie de particularitatile pacientului: brate, coapse, sani la femei sau tegumentul prepectoral la barbati, fese etc.

“Procedura de Body Lifting este recomandata doar dupa ce pacientul a ajuns la greutatea dorita, deoarece in cazul in care acesta va continua sa slabeasca se va confrunta din nou cu aparitia excesului de tegument.

Aceste interventii se fac in etape, si un pacient poate avea nevoie de 1-2 sau chiar 3-4 interventii seriate, in functie de excesul tegumentar pe care-l prezinta, pentru a-i readapta invelisul (tegumentul) la noile dimensiuni.”, a declarat chirurgul estetician Silvia Stanculescu-Vasalos, specialist in chirurgie plastica si microchirurgie reconstructiva.

Cine sunt cei mai buni candidati pentru Body Lifting?
Cei mai multi dintre pacientii care recurg la body lifting fac parte din categoria persoanelor care anterior au recurs la o operatie de chirurgie bariatrica (micsorare a stomacului). Acestia datorita scaderii masive in greutate prezinta un exces tegumentar in diferite zone, precum: abdomen, coapse, brate sau spate.

O alta categorie este reprezentata de femeile care dupa una sau mai multe sarcini, pe parcursul carora au acumulat un numar semnificativ de kilograme, prezinta un exces de tegumet in zona abdominala sau/si ptoza la nivelul sanilor.

Nu in ultimul rand, putem discuta si de categoria in care se incadreaza persoanele obeze, care dupa o schimbare drastica a stilului de viata: alimentatie echilibrata, sport, etc. reusesc sa scada in greutate masiv si ajung sa se confrunte cu acealasi exces de piele.

Indicatii post operatorii
Postoperator se recomanda purtarea de corsete elastice in vederea reducerii edemului postoperator si asigurarii suportului pentru noul contur corporal.

“Procesul de vindecare initiala include edemul postoperator. Disconfortul sau durerea sunt relative comune si se controleaza medicamentos. Pozitiile si miscarile care pun in tensiune musculatura si suturile din zona operata trebuie evitate, reluarea activitatilor fizice usoare este posibila la cateva zile postoperator.”, a adaugat chirurgul estetician Silvia Stanculescu-Vasalos.

Desi rezultatul liftingului corporal este vizibil aproape imediat, rezultatul definitiv, final este la cateva luni de la interventie. Senzatia locala de amorteala (datorata sectionarii ramurilor nervoase sensitive in cursul interventiei) si de tensiune se amelioreaza in cursul lunilor urmatoare.

Noul contur corporal este relativ permanent atat timp cat persoana isi mentine constanta greutatea corpului si urmeaza un regim de viata sanatos (alimentatie rationala si practicarea de activitati fizice).

Despre Dr. Silvia Stanculescu Vasalos
Dr. Silvia Stanculescu Vasalos este absolventa a Universitatii de Medicina si Farmacie Carol Davila din Bucuresti, iar din anul 2008 are competente pe vibro-lipoaspiratie si este specializata in chirurgie cosmetica, in cadrul Clinicii Milenio Portugalia, sub indrumarea Prof. Dr. Angelo Rebelo. Cursurile prestigioasei clinici Milenio sunt certificate de catre Academia Internationala de Chirurgie Cosmetica.
Este membra a asociatiilor profesionale Societatea Academica Romana de Chirurgie Plastica si Microchirurgie Reconstructiva, Asociatia chirurgilor plastici din Romania si Societatea Romana de Chirurgie Estetica.