Cum să fiți gata pentru plajă

Dacă ați început deja numărătoarea inversă a zilelor rămase până când vă veți bronza pe o plajă cu nisip fin și veți face baie în mare, înseamnă că deja au început și grijile legate de cum arătați în costum de baie. Ca să puteți sta liniștite și încrezătoare la soare, aveți nevoie de câteva etape de pregătire, pentru a ajuta pielea și părul să fie în forme maxime.

Exfolierea

Exfolierea este necesară pentru a îmbunătăți aspectul pielii și a scăpa de celulele moarte. Cu câteva săptămâni înainte de a pleca în vacanță la mare, începeți să aplicați un exfoliant chimic sau manual (scrub), pentru a avea pielea mai luminoasă. Va ajuta și pentru a scoate la suprafață firele de păr crescute pe sub piele, care riscă să se irite la epilat.

Alegeți un scrub blând, cu particule abrazive cât mai fine, și aplicați-l în fiecare seară, pe pielea udă, prin mișcări circulare. Insistați pe zonele cu pielea îngroșată, cum ar fi călcâiele sau coatele. Aveți grijă să nu fie prea agresiv, altfel poate face mai mult rău decât bine, iritând pielea.

În loc de produsele de scrub disponibile în magazine, puteți folosi și zaț de cafea amestecat cu un ulei vegetal, cum ar fi de măsline sau argan.

Hidratarea

Folosiți un produs hidratant pentru tot corpul, mai ales după epilare sau exfoliere, pentru a evita sau ameliora orice fel de iritații.

Îngrijirea tenului

Dacă urmați tratamente pentru ten, citiți indicațiile lor și opriți-le, dacă sunt contraindicate în timpul expunerii la soare. Verificați în special tratamentele cu creme anti-acnee sau exfolianții chimici.

Manichiura + pedichiura

Faceți-vă manichiura și pedichiura cu două zile înainte de a pleca în vacanță. Alegeți o variantă cât mai naturală, fără culori stridente și greu de întreținut.

Acordați atenție specială călcâielor, care au un aspect uscat din cauza straturilor de celule moarte care se acumulează. Tratați-le cu un scrub, după care aplicați o cremă emolientă ultra hidratantă și țineți-le peste noapte în șosete de bumbac, pentru o piele mai netedă și neridată.

Epilare

Indiferent de metoda de epilare aleasă, este de preferat să lăsați cel puțin 48 de ore până vă veți expune la soare, căldură sau apă, deoarece pielea încă este sensibilă și ușor iritabilă.

Epilatoarele Philips au și capete speciale pentru îndepărtarea delicată a părului din zonele sensibile. SatinPerfect este un model ce îndepărtează chiar și cele mai fine fire de păr, fără senzația de smulgere.

După epilat aplicați pe piele un balsam special anti iritant sau o cremă cu aloe vera. Evitați băile fierbinți, sauna sau solarul timp de 24 de ore.

Ca să verificați că nu v-au scăpat fire de păr în vreo zonă mai greu accesibilă, așezați-vă în cel mai însorit colț al casei și analizați folosindu-vă de o oglindă portabilă.

Îngrijirea părului

Părul este extrem de agresat vara, din cauza soarelui și a apei sărate, respectiv a clorului din piscină, care îl pot face uscat, aspru și să se rupă mult mai ușor. Mergeți la coafor și tăiați-vă vârfurile înainte de plecare.

În zilele în care mergeți la plajă este de preferat să purtați o pălărie și să aplicați pe păr un spray special de protecție împotriva soarelui, pe bază de silicon. O alternativă ar fi să folosiți un balsam ce nu necesită clătire.

La sfârșitul zilei spălați-vă părul cu un șampon blând, hidratant, ca să scăpați de particulele de nisip și sarea din mare, respectiv clorul din piscină.

Protecția solară

Cremele de protecție solară au în medie termen de valabilitate timp de un an. Dacă aveți crema încă de vara trecută, verificați să nu fi expirat.

Dacă aveți pielea albă și care se înroșește rapid, aplicați o cremă cu SPF peste 30, care să vă protejeze împotriva întregii game de raze UV. Nu uitați să aplicați și pe zonele sensibile, cum ar fi spatele urechilor, laba piciorului sau în spatele genunchilor.

Foto credit