Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu: Ce artişti vor susţine concerte

Mai mulţi artişti, printre care Smiley, Loredana, Vunk şi Şuie Paparude, vor susţine concerte în cadrul celei de-a XX-a ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS), care va avea loc în perioada 7 – 16 iunie.

Organizatorii FITS au declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX că mai multe concerte ale unor artişti români au fost programate în cadrul celei de-a XX-a ediţii a evenimentului.

Toate concertele vor avea loc în aer liber, în Piaţa Mare a municipiului Sibiu, intrarea publicului fiind liberă.

Primul care va urca pe scenă va fi Smiley, care va susţine un concert de peste o oră, vineri seară, de la ora 22.30

Smiley, pe numele său adevărat Andrei Tiberiu Maria, a devenit cunoscut în 2001, atunci când CRBL avea să-i propună să facă parte din trupa „Simplu”. Smiley a lansat cinci albume cu trupa „Simplu”, fiecare premiat cu discul de aur.

În a doua seară de festival, sâmbătă, de la ora 21.30, vor urca pe scenă artiştii de la Şuie Paparude.

În prezentarea evenimentului, organizatorii scriu că Şuie Paparude, formaţie românească de muzică electronică, a debutat în 1993 cu o atmosferă de new-wave-alternativ.

Duminică seară, scena din Piaţa Mare va găzdui un concert susţinut de Robin and the Backstabbers, „un grup de pop melodramatic din Bucureşti, înfiinţat în 2010”.

Robin and the Backstabbers a lansat un album de studio în noiembrie 2012, intitulat „Bacovia Overdrive, vol. 1: Stalingrad”, primul dintr-o trilogie care urmează să mai cuprindă „Arhanghel’sk” şi „Vladivostok”.

În 14 iunie, scena din Piaţa Mare va găzdui un spectacol folcloric, de peste trei ore, organizat de Ansamblul profesionist „Cindrelul – Junii Sibiului”.

Potrivit programului FITS, în 15 iunie, de la ora 21.30, va urca pe scena din Piaţa Mare trupa Vunk, cu un concert de o oră şi jumătate.

Seria concertelor din piaţa centrală a municipiului Sibiu se va încheia în 16 iunie, cu un concert susţinut de Loredana.

Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS) va avea loc în perioada 7 – 16 iunie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *