8 Martie se apropie, iar pentru ca este ziua ta, ziua in care va trebui sa stralucesti si sa arati senzational, Amelie.ro iti da unda verde pentru a alege machiajul cel mai potivit pentru o astfel de zi. Tot ce trebuie sa faci este sa raspunzi provocarii, dand frau liber imaginatiei si creand un machiaj impresionant care sa-ti puna in valoare frumusetea si care sa fie in ton cu tinuta si coafura pentru care ai optat.
Si pentru ca rezultatul sa fie unul de exceptie, intentionam sa-ti oferim cateva sfaturi, de care speram ca vei tine seama.
Daca evenimentul la care vei participa se desfasoara intr-un spatiu intim, mai putin pretentios, opteaza pentru un machiaj cat mai simplu si natural, iar daca vei merge la un restaurant sau intr-un club, alege un machiaj elegant care sa iti puna in valoare ochii sau buzele. Daca vei opta pentru un machiaj puternic la ochi, foloseste pentru buze si obraji nuante neutre.
Nu uita ca fiecare tip de ten are propriile sale particularitati si cerinte, motiv pentru care va trebui sa eviti infrumusetarea folosind produse cosmetice alese la intamplare. Alegerea fondului de ten este deosebit de importanta.
Daca tenul iti luceste in permanenta, opteaza pentru un fond de ten „oil free”, a carui textura cremoasa va oferi pielii un aspect mat, ce va rezista un timp mai indelungat. Pentru a nu iti usca pielea excesiv, fii atenta ca produsul sa nu contina talc sau alt gen de pudra.
Daca ai tenul normal spre uscat, alege un fond de ten fluid, pe baza de apa care ii va da un aspect natural si nu il va incarca, fiind o excelenta baza de machiaj.
Tenul extrem de uscat sau ridat va fi extrem de multumit daca vei utiliza un fond de ten crema, deoarece ii va oferi un plus de hidratare si nutritie, completand efectul cremei de zi pe care o folosesti.
Pentru un efect garantat de ingrosare a buzelor, incearca o cura de balsam hidratant si crema de contur pentru buze, iar pentru o hidratarea eficienta si pentru estomparea eventualelor crapaturi, lasa-le sa actioneze cat mai mult timp. Alege un creion contur gros pentru buze si traseaza cu grija conturul extern, oprindu-te la coltul gurii, pentru a le sterge efectul coborat. Daca vei adauga o umbra de sidef de pleoape pe un rosu satin, vei reusi sa inviorezi luciul buzelor tale.
In privinta machiajului folosit pentru ochi, retine faptul ca picaturile albastre redau un aspect sclipitor si proaspat, iar fardul mat face, prin contrast, ochiul mai viu. Un mascara brun sau gri va fi mai putin agresiv decat unul negru, dar la fel de expresiv.
Intra in atmosfera incendiara a petrecerii dedicate sexului frumos si pune-ti imaginatia la incercare. Cu siguranta, frumusetea ta va fi remarcata, gratie maiestriei de care vei da dovada in realizarea unui machiaj cat mai reusit, care sa fie in concordanta cu tinuta , dar si cu starea ta de spirit.




| A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z |