Amelie

Un decolteu fara varsta

AUTOR:
Publicat la data de: 31 Mai 2010
Categoria: Beauty Queen, Corp

Chiar daca pielea fetei arata senzational, varsta unei femei poate fi tradata de ridurile de pe gat, sau cele care ajung in zona gatului. Decolteul si gatul sunt doua simboluri ale feminitatii carora trebuie sa le acordam aceeasi atentie ca si fetei noastre.

Toata lumea stie regula de aur a ingrijirii tenului – cei trei pasi esentiali- demachiatul, aplicarea lotiunii astringente si apoi aplicarea unei creme atat dimineata cat si seara, fara exceptii. Probabil ca faci deja acest lucru, dar intrebarea este daca aplici acest tratament si mai jos de barbie. Este primul pas pe care trebuie sa il faci daca iti doresti sa arati la fel de bine si la 40 de ani, cand elastina din piele incepe sa se piarda.

In plus, daca stii ca ai pielea mai uscata sau mai sensibila, e recomandat sa te demachiezi pe gat si deasupra sanilor (dar si intre sani, pentru ca acolo transpiri usor), chiar si in mijlocul zilei, daca ai iesit din casa fie si numai pentru jumatate de ora.

Apoi, exact cum iti ingrijesti fata, asa trebuie sa procedezi si cu gatul si decolteul. Foloseste crema de fata, cu actiune hidratanta sau chiar anti-rid si pentru aceste doua zone. Aceste doua zone sunt la fel de sensibile ca si pielea fetei asa ca o crema de fata este mult mai indicata decat una de corp.

Atunci cand iesi din casa, mai ales pe timpul verii, nu uita de crema cu factor de protectie (cel putin +25 SPF). Razele solare pot avea efecte extrem de nocive asupra pielii tale, asa ca trebuie sa prevenim ca sa nu avem ce sa reparam.



Taguri: decolteu, ingrijirea-pielii, pielea-gatului,

Cum ti se pare? comentariul tau:


Articole recomandate:

Spune adio celulitei si slabeste in 3 minute, in criosauna Spune adio celulitei si slabeste in 3 minute, in criosauna
O silueta de invidiat, coapse fara celulita, o piele mai ferma si un corp tonifiat...Citeste tot »
Spa Mist – Un tratament Spa de lux pentru parul tau Spa Mist – Un tratament Spa de lux pentru parul tau
Cu toate suntem constiente cat de daunatoare poate fi vopsirea regulata a parului, dar cu...Citeste tot »
L’ERBOLARIO are grija de tenul uscat L’ERBOLARIO are grija de tenul uscat
Descuamarea, aspectul mat, aspru, lipsit de stralucire, senzatia neplacuta de „piele care te strange”, sunt...Citeste tot »
Viziune si creativitate by Romano Ricci Viziune si creativitate by Romano Ricci
Romano Ricci este o poveste despre stil si eleganta, cu note de parfum si stranse...Citeste tot »
Remodelare corporala prin tehnologia Vacustyler Remodelare corporala prin tehnologia Vacustyler
Dintotdeauna femeile au fost preocupate de felul in care le arata corpul si pielea, iar in zilele...Citeste tot »
Scapi de celulita prin masajul vacuumatic Scapi de celulita prin masajul vacuumatic
Vacuumul trateaza tesutul conjunctiv cutanat si subcutanat. Vizeaza celulita, actionand asupra tesutului conjunctiv hipodermic si...Citeste tot »

Cele mai noi articole Amelie:

20 de ani de Ewopharma in Romania 20 de ani de Ewopharma in Romania
In cadrul unei conferinte de presa care a avut loc la Hotel Intercontinental, joi, 24...Citeste tot »
Diptyque exclusiv in Romania la Beautik Haute Parfumerie Diptyque exclusiv in Romania la Beautik Haute Parfumerie
Paris 1961 – Uniti prin pasiune si creativitate 3 artizani devin prieteni si parteneri deschizand...Citeste tot »
Pe 2 iunie, „Dumbrava minunata” se joaca la Grand Cinema Digiplex Pe 2 iunie, „Dumbrava minunata” se joaca la Grand Cinema Digiplex
Sambata, 2 iunie, de la ora 12.00, Grand Cinema Digiplex din Baneasa Shopping City pregateste...Citeste tot »
Targul GHIDUL Miresei, 25-27 mai 2012, Cupola Romexpo Targul GHIDUL Miresei, 25-27 mai 2012, Cupola Romexpo
150 de firme cu oferte speciale si 100 dintre cele mai populare colectii de rochii...Citeste tot »
In aceasta seara incepe Noaptea Alba a Galeriilor In aceasta seara incepe Noaptea Alba a Galeriilor
Dupa Noaptea Muzeelor, un alt eveniment cultural ii invita pe romani sa iasa din case: Noaptea...Citeste tot »
La fel de dulce, mai putine calorii! La fel de dulce, mai putine calorii!
Döhler MultiSweet® Stevia poate inlocui pana la 30% din cantitatea de zahar! Diete, antrenamente fitness,...Citeste tot »

Calculatoare Amelie

calculator-zodie calculator-varsta calculator-zi-nastere generator-numere-loto dog-years-calculator fazele-lunii
calculator-sarcina calculator-ovulatie calculator-greutate calculator-calorii tabel-calorii-alimente calculator-salarii

Concursuri Amelie

Castiga un Breast Push Up de la Bruno Vassari! Castiga un Breast Push Up de la Bruno Vassari!
Stiati ca un decolteu bine definit genereaza mai multa incredere in sine? Specialistii au demonstrat...Citeste tot »
Castiga unul dintre cele 3 NONI Original Integral si pregateste-te de vara! Castiga unul dintre cele 3 NONI Original Integral si pregateste-te de vara!
Fructul Noni, cunoscut si sub numele stiintific “Morinda Citrifolia” creste in zonele tropicale, cum ar...Citeste tot »