Recomandări ale specialiştilor de sănătate publică din Ministerul Sănătăţii privind alimentaţia de Paşte

Specialiştii de sănătate publică din Ministerul Sănătăţii fac o serie de recomandări privind consumul de alimente în perioada Sărbătorilor de Paşte, pentru a evita problemele ce pot apărea după masa pascală Power Builder 11 download.

Recomandările medicilor se îndreaptă, în special, către persoanele care au postit înaintea Sărbătorilor Pascale 토파즈 다운로드. Reluarea unei alimentaţii bogate în grăsimi, produse din carne tocată sau prăjeli poate cauza de cele mai multe ori probleme digestive. Această alimentaţie trebuie evitată, pe cât posibil, şi de persoanele care suferă de afecţiuni digestive, respectiv gastrită sau ulcer, afecţiuni hepatice sau pancreatice, se arată într-un comunicat al Ministerului Sănătăţii dat publicităţii joi synergy 다운로드.

Bolnavii care suferă de diabet nu trebuie să întrerupă tratamentul indicat de doctori, iar printre alimentele pe care ar trebui să le ocolească cei care au probleme cu inima se numără şi cele bogate în grăsimi sau sărate 레디 플레이어 원 한글 자막 다운로드.

Pentru perioada Paştelui se recomandă consumul moderat de alimente tradiţionale pe bază de miel, mai ales persoanelor care au ţinut post, iar carnea şi preparatele din carne

de miel trebuie achiziţionate de la comercianţi autorizaţi care pot certifica controlul sanitar-veterinar al produselor 아이패드 카카오톡 다운로드.

Alimentaţia trebuie să fie diversificată şi să cuprindă, în principal, cereale, legume, fructe şi produse lactate. Se recomandă, de asemenea, evitarea consumului excesiv de alcool, cât şi a exceselor alimentare, iar trecerea de la alimentaţia de post la cea obişnuită trebuie să se facă treptat 대당부용원 다운로드.

Având în vedere zilele libere din perioada vacanţei de Paşte, pe lângă o alimentaţie corectă, medicii recomandă şi o hidratare corectă şi activitate fizică corespunzătoare Ncs ejection problemed.

Sursa articol: agerpres.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *