Definitie DEX:

CEÁRCĂN, cearcăne, s.n. 1. Cerc vânăt în jurul ochilor la un om obosit sau bolnav. 2. Cerc de vapori vizibil uneori în jurul soarelui sau al lunii; halo. – Refăcut din *cearcene (pl. lui *cearcen < lat. circinus).
Sursa: DEX '98 | Trimisă de valeriu, 3 Mar 2003 | Greşeală de tipar

CEÁRCĂN s. v. curcubeu, halo.
Sursa: Sinonime | Trimisă de siveco, 4 Aug 2004 | Greşeală de tipar

ceárcăn s. n., pl. ceárcăne
Sursa: Dicţionar ortografic | Trimisă de siveco, 10 Aug 2004 | Greşeală de tipar

CEÁRCĂN ~e n. 1) Dungă vânătă care se formează în jurul ochilor unui om obosit sau bolnav. 2) pop. Cerc luminos din jurul unui astru sau al unei surse de lumină; ţărcălan. [Sil. cear-căn] /<lat. circinus
Sursa: NODEX | Trimisă de siveco, 21 Aug 2004 | Greşeală de tipar

cearcăn (ceárcăne), s.n. – 1. (Înv.) Cerc. – 2. Cerc luminos care uneori înconjoară Soarele sau Luna, halo. – 3. Cerc care înconjoară un obiect. – 4. Cerc vînăt care înconjoară uneori pleoapa înferioară. – 5. Compas de dogar. – Var. ţarcăn. Origine incertă. Se consideră reprezentant al lat. circinus „compas”, de la circināre „a rotunji” (Densusianu, Rom., XXXIII, 276; Puşcariu 329; Candrea-Dens., 312; REW 1942; Iordan, Dift., 116; DAR), dar fonetismul nu e clar; cf. it. cercine, fr. cerne, sp. cercén, cercenar, cu sensuri asemănătoare. Rezultatul rom. ar fi trebuit să fie *cércen, şi nu se înţelege cum s-a ajuns la un c velar. Explicaţia lui Puşcariu (ZRPh., LVII, 263; Archiv., CLXIV, 213; Dacor., III, 396; DAR), bazată pe un lat. *circanus, este greşită, căci ridică o problemă de schimbare de accent şi face abstracţie de an › în (cf. Rosetti, I, 58). Byck-Graur 20 se gîndesc la un sing. analogic, reconstruit pe baza pl. *cercene, în gemene ‹ geamăn; cu toate acestea, prezenţa lui c pare că ar fi trebuit să împiedice analogia (este greu de crezut, plecîndu-se de la margine, la o formă der. *margă-, oricare ar fi analogia); formele care ridică aceeaşi problemă, leagăn şi mesteacăn, care se invocă în sprijinul acestei opinii, sînt de asemenea incerte, circinus este justă, s-ar cuveni mai curînd să se plece de la *carcinus din gr. ϰαρϰίνος care, pe lîngă „cancer”, înseamnă şi „compas”, ca circinus, şi provine de la ϰαρϰινόω „a curba”. Contaminarea ambelor cuvinte pare sigură (cf. circinus „herpes”, care trebuie să provină de la sensul cuvîntului gr.); şi de la un rezultat rom. *carcen se poate presupune a fi o metateză de la cearcăn. Totuşi, este mai probabil să fie vorba de o der. internă în rom., pornindu-se de la cerc sau de la o formă f. dispărută, *cearcă, ca în boc, boacă › boacăn, pe baza unui suf. construit pe baza modelului lui zdravăn, ţapăn etc. – Der. cercăni, vb. (a înconjura cu un cerc).
Sursa: DER | Trimisă de blaurb, 28 Jan 2007 | Greşeală de tipar