|
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
MASCARÁ, mascarale, s.f. (Înv.) Bufon, paiaţă, măscărici; p.ext. om neserios, puşlama. 2. (Pop.) Batjocură, ocară. ♢ Expr. A face (pe cineva) de mascara = a) a face (pe cineva) de râs, de ruşine; b) a certa cu asprime, a mustra cu severitate, a face de două parale (pe cineva). – Din tc. maskara.
MASCARÁ s. v. batjocură, bufon, imoralitate, impudoare, indecenţă, măscărici, necuviinţă, neruşinare, obscenitate, ocară, paiaţă, pornografie, ruşine, scabrozitate, trivialitate, vulgaritate.
mascará s. f., art. mascaráua, g.-d. art. mascarálei; pl. mascarále
MASCARÁ ~le f. 1) înv. Actor de circ sau de bâlci care evolua cu un program comic; măscărici; saltimbanc. 2) fam. Cuvânt sau acţiune jignitoare. A spune ~le. /<turc. maskara
mascará (mascarále), s.f. – 1. Paiaţă. – 2. Zeflemea, indecenţă, obscenitate. – Var. măscară, (Banat) mascără. Mr. măscără, megl. mascará. Tc. maskara, din arab. mashara (Şeineanu, II, 250; Berneker, II, 23; Lokotsch 1436; Ronzevalle 161), cf. ngr. μασϰαρᾶς, alb., bg. maskará, sb. maskara. Battisti, III, 2381, socoteşte cuvîntul arab diferit de it. maschera, sp. máscara. Schimbarea de accent e dificil de explicat în var. măscară, în afară de cazul în care ar fi un deverbal de la măscări. Atît măscară cît şi măscări există în sec. XVII, mascara în sec. XIX. Der. măscări, vb. (înv., a-şi bate joc, a zeflemisi; Banat, a se murdări; refl., a se insulta), cf. sb. maskariti; mascaragiu, s.m. (bufon; saltimbanc, cabotin), din tc. maskaraci, sec. XVIII; mascaralîc, s.n. (bufonerie), cf. ngr. μασϰαραλίϰι; măscărici, s.m. (paiaţă, bufon); măscăriciune, s.f. (înv., bufonerie), sec. XVII; măscornicie, s.f. (bufonerie), înv., sec. XVII.
MASCARÁ s. f. fard pentru gene, rimel. (< it. mascara)
MASCÁ, maschez, vb. I. 1. Tranz. şi refl. A(-şi) acoperi obrazul sau o parte a lui cu o mască (1); a (se) măscui. 2. Tranz. A sustrage vederii acoperind cu ceva, a împiedica să se vadă; a ascunde, a camufla. ♢ Fig. A ascunde ceva sub aparenţe înşelătoare, cu intenţia de a induce pe cineva în eroare; a disimula. – Din fr. masquer.
MASCÁ vb. 1. (înv.) a se măscări. (Participanţii la bal s-au ~.) 2. v. camufla. 3. v. acoperi. 4. a ascunde, a voala. (Norii ~ lumina soarelui.) 5. a ascunde, a tăinui, (înv. şi reg.) a tăgădui, (înv.) a retăcea, (fig.) a acoperi. (Îşi ~ ignoranţa.)
MASCÁ vb. v. ascunde, disimula, tăinui.
A (se) masca ≠ a (se) demasca
A masca ≠ a demasca, a vădi
mascá vb., ind. prez. 1 sg. maschéz, 3 sg. şi pl. mascheáză
A MAS//CÁ ~chéz tranz. 1) A ascunde vederii; a face să nu se vadă; a camufla. 2) fig. A prezenta într-o formă aparentă, ascunzând adevărul; a disimula. ~ adevărul. 3) (obrazul sau o parte a lui) A acoperi cu o mască (pentru a nu fi recunoscut). /<fr. masquer
MASCÁ vb. I. 1. tr., refl. A(-şi) acoperi faţa cu o mască (mai ales la un bal mascat). 2. tr. (Fig.) A ascunde (ceva) sub false aparenţe, cu intenţia de a înşela pe cineva; a camufla, a ascunde, a disimula. ♦ A ascunde vederii, a camufla. 3. tr. (Mar.) A face ca velele să primească vântul din faţă, astfel ca nava să fie împinsă înapoi. [P. i. 3,6 -chează. / cf. fr. masquer].
MASCÁ vb. I. tr., refl. a(-şi) acoperi faţa cu o mască. II. tr. 1. (fig.) a ascunde (ceva) sub false aparenţe, cu intenţia de a înşlea. ♢ a ascunde vederii inamicului trupele, tehnica de luptă, diverse obiective; a camufla. 2. (mar.) a orienta astfel un velier încât velele să primească vântul din faţă, stopând nava. ♢ a interpune o velă între vânt şi o altă velă, împiedicând-o să primească vânt. ♢ a manevra astfel un velier încât să ajungă în vântul altei ambarcaţii cu vele. 3. a suprapune un sunet perturbator peste unul util, făcându-l ininteligibil. (< fr. masquer)
MĂSCÁRĂ, măscări, s.f. (Pop.; mai ales la pl.) Faptă sau vorbă necuviincioasă, neruşinată; ocară, obscenitate, pornografie. ♢ Expr. A face de măscară = a face de râs. – Din măscări (derivat regresiv).
MĂSCÁRĂ s. v. imoralitate, impudoare, indecenţă, necuviinţă, neruşinare, obscenitate, pornografie, scabrozitate, trivialitate, vulgaritate.
măscáră s. f., g.-d. art. măscării; pl. măscări
MĂSC//ÁRĂ ~ări f. pop. Vorbă sau faptă indecentă, obscenă; obscenitate. /v. a măscări
|
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Copyright © Amelie.ro Sitemap xml |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
