Planuri?

De ce oare de fiecare data cand ne facem planuri acestea nu se realizeaza? Totul pare ca merge perfect (sau conform planului) si la un moment dat intervine o ruptura care face tot castelul de nisip sa se prabuseasca. Bineinteles, putem sa spunem ca nimic nu poate fi prevazut, deci o traiectorie rectilinie in orice segment al vietii noastre nu este posibila – curbele sunt cele care ne definesc viata. In plus, in momentul in care trasezi un plan, iti imaginezi cea mai buna varianta si stim cu toatele ca perfectiunea nu exista.

Si chiar daca ar exista, parca nu ar fi frumos totul daca ar fi perfect. Conceptul de bine se defineste intotdeauna prin opozitie cu cel de rau, asa ca daca am cunoaste numai partea buna a vietii nu am sti sa apreciem perioadele cu adevarat fericite din viata noastra. Perioadele in care radiezi, in care totul ti se pare minunat si nimic nu te poate atinge. Perioade care speri sa dureze cat mai mult timp pentru a-ti putea pune viata in ordine. Iar momentul in care esti dezamagita si esti nevoita sa cobori din turnul de fildes din care vedeai lumea.

Si, atunci? Care este solutia? Sa nu ne mai facem planuri? Sa nu avem asteptari de la nimeni si de la nimic pentru a nu fi dezamagite? Nu cred. Pana la urma, viata este compusa din urcusuri si coborasuri, lucru pe care l-am invatat din copilarie. Conteaza sa stii sa accepti cu demnitate atat urcusurile cat si coborasurile, sa le tratezi ca atare si sa incerci sa treci peste ele mult mai usor. Pe principiul, un pas inapoi, trei inainte

Taguri: planuri,