Poker Face

Nu e usor sa pui punct si de la capat. Acesta sa nu o sa fie un editorial cu si despre puterea schimbarii. O sa fie, insa, un editorial inspirat din realitate. O sa fie o perere sincera despre cat de greu e sa fii curajoasa. O sa fie cateva randuri din inima despre cat de dificil este sa ramai tu, sa fii si ce isi doresc altii sa fii, dar si ceea ce iti doresti tu sa devii, sa impaci si imaginea din copilarie pe care parintii ti-au conturat-o, dar nu cumva sa o stergi pe cea din viitor pe care incerci tu sa o creionezi!

Cand stim ca am luat decizia corecta? Cand stim ca, daca vorbim de o decizie importanta din viata noastra, o decizie influenteaza nu doar activitatea ta, dar si a celor din jurul tau, aceasta este cea corecta? Cand nu avem strangeri de inima? Se prea poate! Dar, strangeri de inima vom avea mereu. Un mic regret va ramane intotdeauna. Acum, nu exista ruputuri definitive. Cel putin nu in 2009, cand traim in epoca lui Web 2.0, cand Web 3.0 este in plan, cand Twitter, Facebook sau Digg sunt mai mult decat retele sociale si Second Life, sunt viata, comunicare, impartasire in timp real, oricand, de oriunde. Si totul este atat de real si palpabil, chiar si fara atingeri.

Si, in definitiv, daca oricum vor exista strangeri de inima, cand stim ca am fost curajoase si ca am facut pasul corect? Cand simtim ca este pasul care trebuia facut? Cand primim mesaj pe telefonul mobil: “Vroiam sa impartasesc cu tine cat de frumos este Ceahlaul in ceas de seara! Bafta maine! Am incredere in tine!”? Sau cand ni se lumineaza ochii de bucurie, ni se umple gura de zambet, ne tremura mana de placere, suvita salbatica de pe frunte trasare de fericire si cu infrigurare numai la gandul de a porni pe un nou drum? Poate!

Sau, poate, nu stim niciodata pana nu incercam. Vedem in jurul nostru schimbari constante. Si schimbarile sunt bune, sau cel putin asa ni se spune. Chiar daca ne este frica, chiar daca avem strangeri de inima si teama de “altceva” este mai puternica decat am fi crezut, odata ce ideea de a face un pas intr-o alta directie a incoltit, este bine sa il facem. Sa trecem peste temeri, peste strangeri de inima, peste emotia despartirii si sa pasim! Si da, ai nevoie de curaj pentru a pasi! Si daca am glumi un pic, am putea aduce in discutie aici faimoasele cuvinte ale lui Neil Amstrong: “This is one small step for a man, one giant leap for mankind”.

Cred ca nu suntem mai putin curajoase daca ne este teama. Sau daca recunoastem ca ne este teama. Important este sa incercam. Ne suntem datoare cu o incercare. Suntem datoare ochilor luminati de bucurie, gurii zambitoare, suvitei rebele si mainilor tremuratoare. Suntem datoare respiratiei care se opreste atunci cand inchizi in ultima zi biroul, cand strangi lucrurile si impachetezi cana din care bei cafeaua in fiecare dimineata, cand te uiti pentru o ultima data la biroul la care, de regula, petreci toata ziua. E greu cand iti iei La revedere! Dar ce frumos este sa spui Buna dimineata! Ochii, gura, suvita, mana … toate se bucura!

Niciodata La revedere, intotdeauna Pe curand!

Taguri: atitudine, birou, Neil Amstrong, schimbare,