Amelie

Bookfest – a treia zi de cultura

AUTOR:
Publicat la data de: 11 Iun 2010
Categoria: Carti, Elitista

Cea de a treia zi a Bookfest a debutat din nou cu povesti spaniole in limba romana pentru copii, interpretate de Marian Ralea, dar si cu o dezbatere privind manualele viitorului sau cei trei „C“: cerinte, calitate, costuri, in cadrul Programului „Cu cartile pe masa“. Ora 11.00 a marcat si prezentarea cartii Istoria geriatriei si gerontologiei romanesti de Mircea Dumitru, C.Bogdan, I.Hurjui. “Este primul compendiu care priveste imbatranirea. Se pare ca Ana Aslan, eminentul om de stiinta, voia sa centreze, sa tina in mana toata miscarea geriatriei”, a spus dr. Alexandru Trifan.

De la ora 12.00, la Cafeneaua literara “Lavazza” a avut loc lansarea cartilor Sociologie comparata de Florian Tanasescu si Corina Bistriceanu Pantelimon, Introducere in psihologia creativitatii de Gabriel Florenta Popescu si Testarea psihologica, aptitudine si inteligenta de Alina Maria Andries. Tot atunci, la Editura Brumar, George Achim si-a lansat volumul de poezie Dulceturi din fructe tarzii de padure. El a marturisit ca nu credea sa mai gaseasca resurse pentru a scrie poezie, dar “poezia vine cand nu te astepti”. “Imi place sa cred ca aceasta carte va avea un ecou. Multumesc ca ati ales sa intrati pe usa din fata a poemelor!”, le-a spus autorul participantilor.

De la ora 12.30, la Clubul Soriceilor de Biblioteca, a avut loc lansarea cartii Bun venit la club! Jurnalul personal al calului Crac, de Sylvie Overnoy, in traducere de Mihaela Berceanu. Pe un ton plin de umor, Cristian Topescu a spus ca “aceasta carte este scrisa de un biped, dar cel care povesteste este un patruped”. “Deschideti ochii larg asa cum fac calutii si uitati-va in jur, va veti umple inima de bucurie!”, a fost indemnul Mihaelei Berceanu pentru cei prezenti la aceasta lansare.

In cadrul Programului Spania – tara invitata – s-a desfasurat masa rotunda “Promovarea si sprijinirea traducerilor literare in strainatate”, la care au luat parte Joaquín Garrigos, Catalina Iliescu, Horia Barna, Luminita Voina-Raut Teresa (traducatori), Atienza Serna (sefa Serviciului Promovare Externa), Florin Bican (expert, reprezentant CENNAC-ICR) si Denisa Comanescu (director editorial, Humanitas Fiction). Denisa Comanescu, moderatoarea acestei mese rotunde, a plasat discutia sub semnul dictonului “Nimic nu e pierdut, caci totul este traducere”.

Din discutii a reiesit ca, abia dupa 15 ani de la caderea comunismului, s-a ajuns si in Romania la o politica coerenta a traducerilor. Luminita Voina-Raut Teresa a precizat ca in Spania functioneaza un alt fel de sistem de incurajare a traducerilor, care se diferentiaza de sitemul bursier. Din punctul de vedere al Ministerului Culturii din Spania, traducatorii sunt creatori si, daca doresc ca literatura tarii lor sa fie cunoscuta peste granite, trebuie sa faca traduceri de calitate si sa fie bine platiti. Joaquín Garrigos a vorbit despre slaba reprezentare a literaturii romane in Spania.

Tot astazi, la standul Editurii Ars Docendi a avut loc prezentarea Calauza studentului, Vademecum Academicum, si inaugurarea unei expozitii cu vanzare: Imagini ale Universitatii de odinioara. La Editura Tritonic s-au lansat “Limba de lemn” in presa si Jurnalism in exil si diaspora sub coordonarea prof. univ. dr. Ilie Rad.

Cartea Romaneasca a lansat “Scaune de plus” de Dan Petru Cristea si Gluma ruseasca de Dragos Ghitulete, “un roman inselator, constructia acestuia este de o oarecare subtilitate; un roman alert, cu o densitate epica remarcabila”, dupa cum l-a prezentat Bianca Burta-Cernat. Tot la Cartea Romaneasca, Maria Manolescu si-a lansat “Ca picaturile de sange” pe linoleumul din lift, un roman in care are loc un salt de la limbajul comun la limbajul poetic, iar Stefania Mihalache si-a lansat “Poemele secretarei”, un roman bine orchestat, care reda povestea unui esec. Alte titluri lansate la Cartea Romaneasca au fost Ana Maria si ingerii de Radu Aldulescu, Santier 2.

Masa rotunda de astazi, din cadrul Programului “Atelierele Bookfest”, din Cafeneaua Literara “Lavazza”, a avut ca tema Imagine si brand in vanzarea de carte. Printre concluziile dezbaterii s-a numarat faptul ca, pentru a face vanzare de carte, este nevoie de o comunicare eficienta. Numai imaginea nu este suficienta, ea trebuie sustinuta si de produs.

Si programul zilelor de sambata si duminica este la fel de interesant, mai ales ca duminica de la ora 13.00 si-a anuntat prezenta la targ Margareta Paslaru, daca vrei sa retraiesti emotiile copilariei, nu trebuie sa ratezi intalnirea cu ea!



Taguri:

Cum ti se pare? comentariul tau:


Articole recomandate:

Ghid practic de vestimentatie pentru profesionisti Ghid practic de vestimentatie pentru profesionisti
In mediul business, atat vestimentatia, pregatirea, cat si atitudinea spun foarte multe lucruri despre persoana care ni...Citeste tot »
Kamasutra Kamasutra
Cand spunem Kamasutra, o buna parte a oamenilor tind sa asocieze numele cu incadrarea generica...Citeste tot »
“Indrazneala de a spera” (The audacity to hope) – Barack Obama “Indrazneala de a spera” (The audacity to hope) – Barack Obama
Scrisa inainte aflarea rezultatelor alegerilor din Statele Unite, cartea lui Barack Obama este un manifest...Citeste tot »
Eduard al III-lea Eduard al III-lea
Urmatoarea reprezentatie “Eduard al III-lea” va avea loc pe 26 martie 2009, in regia lui...Citeste tot »
Un spectacol de teatru Un spectacol de teatru
” Un spectacol de teatru despre cum se face un spectacol de teatru “, asa...Citeste tot »
Cartea cu bunici Cartea cu bunici
Eu nu am fost foarte apropiata de bunicii mei, pe cei din partea mamei neapucand...Citeste tot »

Cele mai noi articole Amelie:

Amelie Vintage Boutique participa la targul Dress to Impress Amelie Vintage Boutique participa la targul Dress to Impress
Dragele noastre, Avem bucuria de a va anunta ca vineri si sambata ne gasiti la...Citeste tot »
Diet to go – Incearca dieta livrata la tine acasa! Diet to go – Incearca dieta livrata la tine acasa!
Vara ne dorim, mai mult decat in orice alta perioada a anului, ca surplusul de...Citeste tot »
Conferinta Internationala Gender and Politics under Communism – New Perspectives on Central and Eastern Europe Conferinta Internationala Gender and Politics under Communism – New Perspectives on Central and Eastern Europe
In zilele de 24 și 25 mai 2012, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului si...Citeste tot »
Fete pe biciclete la SkirtBike 2012 la Bucuresti Fete pe biciclete la SkirtBike 2012 la Bucuresti
Dragi Bicicliste, sunteti invitate la SkirtBike Bucuresti pe 26 mai, la ora 16.30, in Parcul...Citeste tot »
Vernisaj “Art Book Installation” – ATELIER IN TRANZITIE#5 Vernisaj “Art Book Installation” – ATELIER IN TRANZITIE#5
Atelier in Tranzitie #5 Art Book Installation / Instalatia de Carte 25 mai – 8...Citeste tot »

Calculatoare Amelie

calculator-zodie calculator-varsta calculator-zi-nastere generator-numere-loto dog-years-calculator fazele-lunii
calculator-sarcina calculator-ovulatie calculator-greutate calculator-calorii tabel-calorii-alimente calculator-salarii

Concursuri Amelie

Castiga un Breast Push Up de la Bruno Vassari! Castiga un Breast Push Up de la Bruno Vassari!
Stiati ca un decolteu bine definit genereaza mai multa incredere in sine? Specialistii au demonstrat...Citeste tot »
Castiga unul dintre cele 3 NONI Original Integral si pregateste-te de vara! Castiga unul dintre cele 3 NONI Original Integral si pregateste-te de vara!
Fructul Noni, cunoscut si sub numele stiintific “Morinda Citrifolia” creste in zonele tropicale, cum ar...Citeste tot »

Citeste si:

Nufar Dezinfectant Gel WC – un aliat de nadejde pentru curatenia din baie! Baia este unul dintre cele mai dificile locuri de curatat, de aceea avem nevoie intotdeauna de cele mai bune produse ca sa fim siguri ca...Citeste tot »