Fotografia de produs, sfaturi pentru artiștii handmade

Se spune că o imagine face cât o mie de cuvinte – acest lucru nu poate fi mai adevărat decât atunci când vorbim despre comercializarea online a produselor handmade, și nu numai 크림슨 에디터 다운로드. Indiferent că vrem să vindem o bijuterie, un săpun, o haină sau un obiect decorativ, pentru a-i convinge pe potențialii clienți să cumpere produsele nostre, factorul decisiv îl va consitui felul în care vor fi prezentate 치아문단순적소미호 한글자막 다운로드. Iată câteva sfaturi despre compoziția unei fotografii de produs, preluate din cartea Ghidul fotografiei de produs 윈도우즈 미디어 플레이어 다운로드.

„Compunerea unei fotografii presupune luarea tuturor elementelor separat – produs, iluminare, fundal, recuzită – şi gruparea lor pentru a forma un mesaj coerent şi clar 나를 찾아줘 자막 다운로드. Cât mai atractive ochiului – acesta ar trebui să fie scopul suprem al compunerii fotografiilor dvs., trezind interes cu privire la produs şi atrăgând clientul Download the ball game.

Orientarea
De regulă, prima hotărare pe care o luaţi când compuneţi fotografia este orientarea portretului (pe verticală) sau a peisajului (pe orizontală) Famicom Smurf. Aceasta depinde cel mai adesea de locul unde veţi afişa fotografia (de exemplu, într-o revistă sau pe o pagină de internet etc.) şi de cerinţele cu privire la formă, dimensiuni etc full episode of The King of Gwanggae totae. Dacă intenţionaţi să decupaţi fotografia ulterior in formă pătrată, compuneţi şi fotografiaţi in modul de portret (orientare verticală), pentru că marginile laterale vor deveni repere in privinţa lăţimii pătratului 대부 게임 다운로드.

Încadrarea

Când priviţi prin vizor sau pe ecranul LCD pentru a poziţiona aparatul şi obiectivul, se spune că încadraţi fotografia regmon 다운로드. Se numeşte încadrare pentru că acţiunea e similară cu aplicarea unei rame, a unui cadru fizic unei secvenţe, pentru a reduce informaţia şi a elimina surplusurile West Station Ungsa.

Eliminarea surplusurilor – Elemente de distragere a atenţiei

Elementele de distragere a atenţiei pot consta în obiecte care apar în fotografie, dar nu servesc vreunui scop sau motiv. Chiar şi o schimbare de la interior la exterior (cum ar fi cerul albastru deasupra unui acoperiş) poate constitui o distragere a atenţiei. Eliminarea surplusurilor este o parte importantă în încadrare şi atunci cand veţi umple în întregime cadrul cu informaţii semnificative sau veţi lăsa spaţiu gol în mod intenţionat, veţi simţi ceea ce este în plus.

Direcţie şi punct de staţie

Nu uitaţi că punctul din care fotografiaţi produsul va fi şi punctul de vedere al clientului. Dacă alegeţi un decupaj neobişnuit sau un detaliu special şi îl folosiţi ca imagine principală, clienţii vor fi curioşi!
Grupând mai multe produse, acestea pot fi mai atractive pentru ochi. Metoda se aplică în special obiectelor mici.
Încadrarea fotografiei de la bun început este un obicei prin care veţi economisi timp şi veţi fi scutiţi de neplăceri ulterioare.
Fotografiaţi de sus, prezentând produsul în întregime, mai ales dacă este mare sau are o formă ciudată.
Dacă e necesar, folosiţi o scară. Aceasta este o modalitate bună de a potrivi produsul şi recuzita în cadru.
Fotografiaţi produsul de jos pentru a adăuga dramatism fotografiei, pentru a-i conferi o notă amuzantă, sau a-l face să pară mai mare.
Fotografiaţi din faţă pentru a ajuta produsul să pară puternic, impresionant, stabilind legătura cu clientul dvs. prin aşezarea la nivelul ochilor. E ca o întâlnire a privirilor.”

Din colecția Universul fotografiei digitale vă mai recomandăm Fotografia digitală cu aparate foto DSLRFotografierea copiilor sau Fotografia de călătorie.

Sursa: edituracasa.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *