Sunt o mare amatoare de literatura, asa ca pot sa spun ca am citit cate ceva din aproape orice literatura nationala. Desi nu este preferata mea absoluta, literatura hispanica este una dintre cele mai speciale. Hispanicii au simt aparte al cuvintelor, al vietii si al descrierii. Intotdeauna supranaturalul se imbina cu realitatea, formandu-ne o idee a dimensiunii mistice a vietii lor, care este inca foarte prezenta chiar si in marile orase ale hispanitatii. Asa se intampla si in cartea lui Laura Restrepo – Dulce companie.
In acest caz, o reportera de la o revista mondena este trimisa sa investigheze aparitia miraculoasa a unui inger intr-unul dintre cele mai sarace cartiere ale Bogotei. Bineinteles ca nimeni nu se asteapta ca povestea sa fie adevarata, cu atat mai putin ea insusi, cunoscuta printre prietenii sai drept o fire rationala si extrem de sceptica atunci cand vine vorba de astfel de probleme.
Si cititorului ii vine foarte greu sa creada aceasta poveste, mai ales cand afla ca ingerul locuieste intr-o casa din cartierul Galileea, are o mama si un frate, si nevoi ca toti oamenii. totusi, atunci cand ingerul ne este descris pentru prima oara, deja nu mai stim ce sa credem – de o frumusete neomeneasca, fascinand oamenii din jurul lui cu privirea sa hipnotica si lumina pe care o iradiaza. In scurt timp, acesta devine un simbol al cartierului sau, oamenii de acolo transformandu-l intr-un adevarat idol, care le reda increderea si speranta intr-o viata mai buna. Pana la urma, aceasta este si tema principala a cartii – niciodata nu trebuie sa ne pierdem speranta si increderea in oameni. In plus, pe masura ce reportera incearca sa afle care este misterul din spatele ingerului, aceasta se dovedeste a fi din ce in ce mai fascinata de el, nascandu-se o frumoasa poveste de dragoste.
Roman tradus in peste douazeci de tari si distins cu Premio Sor Juana Ines de la Cruz (1997) si Prix France Culture (1998), Dulce companie este o carte care merita citita. O sa o gasesti la Editura Humanitas, la un pret de 24 de RON.
“Ingerul Laurei Restrepo ne invata sa vedem dincolo de aparente si sa privim lumea cu intuitie, imaginatie, umor si credinta.” (Isabel Allende)
“In romanele Laurei Restrepo mizeria si violenta din societatea columbiana sunt intotdeauna prezente, dar nu lipsesc nici fascinatia ei pentru cultura populara, umorul ei impecabil, a carui ironie totodata acida si afectuoasa ii salveaza cartile de orice patetism sau melodrama, transformandu-le intr-o lectura incantatoare.” (Gabriel Garcia Marquez)




| A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z |
Gateste mai mult si mai usor cu Tefal Sensorielle Noua generatie de produse Tefal Sensorielle te lasa sa uiti de tigaie si sa iti dedici intreaga atentie pentru a gati cel mai gustos prepat....Citeste tot »