Eduard al III-lea

Urmatoarea reprezentatie “Eduard al III-lea” va avea loc pe 26 martie 2009, in regia lui Alexandru Tocilescu si cu Ion Caramitru ca Eduard al III-lea. Toate recenziile indica faptul ca aceasta piesa este ceva care merita vazut, fiind una dintre cele mai reusite adaptari dupa Shakespeare din teatrul romanesc. Ca sa iti starnesc curiozitatea, povestea piesei este, in linii mari, urmatoarea:

Recent atribuită marelui dramaturg englez, piesa „Eduard al III-lea” abordează clasicele teme shakespeariene: onoarea, simţul datoriei, iubirea pătimaşă.

Eduard al III-lea este încurajat de contele D’Artois să lupte pentru tronul Franţei, care i se cuvine de drept prin ascendenţă maternă, drept contestat de către francezi.

Regele Franţei, Ioan de Valois, îi cere lui Eduard să depună jurământul de vasal, iar Regele David al Scoţiei rupe alianţa cu Eduard, atacă nordul Angliei şi ia cu asalt castelul contesei de Salisbury. Regele Eduard îşi organizează armata pentru un atac pe mai multe planuri împotriva Regelui Ioan şi a aliaţilor acestuia. Pe de o parte, porneşte atacul pe mare împotriva francezilor, iar pe de altă parte, el însuşi conduce trupele pentru eliberarea castelului Salisbury.

Avântul războinic îi este domolit însă de dragostea fulgerătoare care îl cuprinde pentru contesa de Salisbury, fiica vasalului său, Warwick, şi soţia contelui de Salisbury, plecat la luptă în Bretania. Eduard face abuz de puterea sa şi de jurământul de credinţă depus de tatăl contesei pentru a o determina pe aceasta să-l primeasca în patul sau. Contesa îşi apără onoarea propunându-i regelui un plan diabolic, imposibil de urmat: să îi omoare pe cei care stau în calea iubirii lor; adică o soţie – Regina Philippa şi un soţ – Contele de Salisbury. Regele Eduard îşi dă seama de poziţia ridicolă în care se află, îşi recunoaşte greşeala şi îşi reia planurile de luptă.

În partea a doua, Eduard începe asediul asupra Franţei împreună cu fiul său, Prinţul Negru. După prima bătălie în care obţine victoria împotriva francezilor, Prinţul îşi câştigă titlul de cavaler şi moştenitor de drept al tronului. Pleacă apoi pe urmele Regelui Ioan şi ale fiului acestuia. În acelaşi timp, Regele Eduard pleacă spre Calais pentru a ocupa oraşul. Tot într-acolo se îndreaptă şi Regina Philippa, supărată pe un supus al său care nu vrea să-l predea pe Regele David, prizonier de razboi, decât lui Eduard însuşi.

Contele de Salisbury eliberează Bretania şi îl repune în drepturi pe lordul Mountford. Acesta îl roagă pe conte să-i ducă regelui Eduard coroana sa ducală în semn de credinţă. Prizonierul Villiers este eliberat în schimbul obţinerii unui bilet de liberă trecere de la prinţul Charles, fiul Regelui Ioan. Contele de Salisbury reuşeşte să ajungă la regele Eduard, însă cu misiunea ingrată de a-i anunţa moartea fiului său. Durerea provocata de această veste nu durează foarte mult, deoarece Mesagerul anunţă sosirea victorioasă a prinţului presupus mort. Regele Ioan şi prinţul Charles sunt aduşi prizonieri. Regele Eduard este proclamat rege al Franţei şi anunţă sfârşitul războiului sângeros.

Taguri: Eduard al III-lea, Teatru,