Emilia Cernaianu, unul dintre cei mai valorosi traineri din echipa BestSmart Consulting a avut amabilitatea de a impartasi cu noi experientele si cunostintele acumulate de-a lungul anilor ca trainer. “Trainingul a venit spre mine impreuna cu consultanta fiindca acum 16 ani, ca si azi de altfel, consultanta era acceptata mai usor acompaniata de instruire. Am inceput prin a face prezentari publice, dupa niste texte date, lucru care m-a ajutat sa-mi calibrez vocea si gesturile in functie de sala. Prima data am tinut un curs singura, fara ajutorul unui trainer senior, in 1996, in fata unui grup de manageri de nivel mediu proveniti din diferite firme si domenii de activitate. Subiectul cursului era despre abilitatile pe care un bun manager trebuie sa si le insuseasca pentru a conduce echipe eficiente. De atunci si pana astazi am tinut multe cursuri, pe multe teme si pentru cursanti foarte variati. Toate mi-au adus provocari si ocazii inedite de a-mi imbunatati stilul. Am lucrat in egala masura pentru mediul public si pentru cel privat, am intalnit oameni care aveau o bogata istorie de cursuri precum si oameni aflati la primul lor curs, sau chiar elevi de liceu. Ar fi incorect sa enumar organizatiile in care am intrat pentru ca nu mi le-as putea aminti pe toate. Dar mai ales pentru ca eu nu fac deosebirea intre numele cu rezonata internationala si firmele mici, care poate nici nu mai exista astazi. Pentru mine conteaza numai oamenii, iar cei mai valorosi oameni i-am intalnit la BestSmart Consulting”. Dar sa descoperim impreuna…
Reporter: BestSmart si-a facut un blazon din cursurile ToT (Train of trainers). Ce inseamna sa fii formator sau trainer?
Emilia: Multi ani m-am numit trainer (antrenor), cuvant care sugereaza mai bine munca celui care nu numai ca sadeste cunostinte, dar si dezvolta abilitati. As numi formator-antrenor aceasta ocupatie si as mai adauga “pentru adulti”. La cursul nostru de FORMATOR (sau Train of Trainers) incepem cu intelegerea mecanismului de invatare la adulti, care sunt cele mai recente concluzii la care au ajuns cercetatorii si cum constientizam momentele noastre benefice pentru invatare. Ca sa dezvoltam competente neaparat trebuie sa intelegem cum invatam, pentru ca acest lucru ne ajuta sa ne perfectionam continuu, sintetizand lectiile valoroase. Dupa cateva notiuni de comunicare si de dinamica a grupurilor, trecem la autocunoastere. Un formator are in fata lui un grup adesea eterogen pe care trebuie foarte rapid sa-l intuiasca, sa-i inteleaga miscarile si sa-i pastreze atentia, cu alte cuvinte trebuie sa-l cunoasca. Ei bine, nu-i poti cunoaste pe ceilalti daca nu te cunosti pe tine. Acesta este un punct culminant al cursului in care participantii isi descopera fatete nebanuite. Sa fiu formator pentru un astfel de curs este ca si cum as fi un dirijor care trebuie sa-i faca pe toti sa cante. Cu fiecare curs mai invat ceva despre mine si despre oameni, dupa fiecare curs mai schimb ceva in prezentari sau in exercitiile pe care le folosesc, citesc carti si imi extrag exemple, notez intamplari cotidiene care ar putea fi un bun material didactic, port discutii aprinse cu colegii si in fiecare clipa ma indoiesc de performanta mea. As putea spune ca a fi formator este o munca doar in timpul cursului, in rest este o preocupare permanenta, dar o preocupare care merita tot timpul de aici si numele de modul TOT.
Reporter: In prezent te consideri o femeie de cariera?
Emilia: Probabil ca dupa discursurile mediatice care ma inconjoara as putea sa ma consider o femeie de cariera, dar imi displace profund aceasta sintagma, asa ca am sa raspund cu NU. “Femeie de cariera” a capatat o conotatie dura si taioasa, rigida si formalizata. Eu nu ma vad asa. As prefera sa fiu considerata o persoana care face lucrurile cu responsabilitate, cu pasiune si cu sporita atentie pentru calitate. Ceea ce am construit cu mine insami nu este o cariera ci un stil de viata: pun pret pe calitate si caut echilibrul in toate, nu numai in cursurile pe care le tin, iar cel mai bine am inteles asta aici, in BestSmart Consulting.
Reporter: Si pentru ca am vorbit de femei de cariera, crezi ca in Romania femeile trainer inca sunt privite cu neincredere sau suspiciune?
Emilia: Asa cum nu fac diferenta intre firme mici si mari, nu fac diferenta nici intre barbati si femei cand vine vorba de lucrul-bine-facut. Si cred ca nimeni nu face de fapt aceasta diferenta. Prin urmare, o femeie trainer/formator nu cred ca este privita cu neincredere. Ba m-as incumeta sa afirm ca femeile au sanse mai bune de afirmare decat barbatii pentru ca au mai multa rabdare si sunt bune ascultatoare, ingrediente de baza pentru succesul unui curs, indiferent de subiect.
Reporter : Si totusi, de ce ai ales BestSmart pentru cariera ta de formator?
Emilia : BestSmart este un brand in crestere, are planuri mari dar nu grandioase ci realiste, s-a inconjurat de profesionisti autentici nu de nume sonore, vrea sa-si consolideze renumele prin calitate si nu prin cifra de afacere. Este pe aceeasi lungime de unda cu mine. Intr-o lume grabita, hipnotizata de castigul imediat, subjugata de cultura cantitatii si sufocata de baloanele din sapunul succes, calitatea este greu de inteles si pare o alegere perdanta. Totusi, calitatea este cea care ramane, singura eticheta cu care poti sa traiesti dupa ce s-au stins reflectoarele. Pentru acesta convingere si pentru libertatea pe care mi-o da, am ales firma BestSmart.
Reporter : Un mesaj pentru cititoarele amelie.ro
Emilia : Lucrurile bune se formeaza in timp si se cresc cu atentie si daruire. Citeam undeva ca trebuie sa-ti ingrijesti profesia ca si cum ai ingriji o gradina de flori. Marturisesc ca metafora mi-a placut atat de mult incat am inceput sa cred ca am o gradina de flori la care lucrez din zori si pana-n seara. Cred in metafore, in puterea mintii de a-si imagina viitorul si in capacitatea oamenilor de a-si realiza visele. Prin contrast, nu cred in titluri si prezentari bricolate cu maiestrie. Asa cum “cuvantul caine nu musca” nici diploma de formator nu formeaza formatori, dar sa puteti sa deveniti cu adevarat formator incercati reteta Best Smart. Rezultatul va fi un succes.
Interviu realizat de Bogdan Daradan




| A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z |
Cele mai speciale: frumusetea si tineretea naturale Indiferent de vremuri, inca din cele mai vechi timpuri femeile au constientizat puterea frumusetii fizice si au incercat sa o exploateze si sa sporeasca eficienta...Citeste tot »