Frumoasele straine de Mircea Cartarescu

„Frumoasele straine” reprezinta cel mai recent volum de proza semnat de Mircea Cartarescu si aparut la Editura Humanitas, fiind lansat in cadrul editiei Bookfest 2010 desfasurata in perioada 9-13 iunie.

Dupa cum insusi scriitorul marturiseste intr-un interviu, „Tot ce am scris vreodata a fost un lung poem despre si pentru mine”, cam  asa ar sintetiza Mircea Cartarescu intr-o singura fraza ceea ce a publicat pana acum.

„Frumoasele straine” este intr-adevar un lung poem despre Cartarescu pentru cei care nu mai stiu sau au uitat sa zambeasca, pentru cei care si-au pierdut pana si ultimul dram de simt al umorului, pentru cei carora nu le mai curge prin vene pofta de viata – oameni secatuiti sufleteste, goliti spiritual.

Cele trei povestiri in nota comica publicate si in revista Sapte Seri contureaza, de fapt, o incursiune in timp, marcand povestile de viata ale autorului traite atat in Italia sau Franta cat si pe plaiurile natale.

Se pare ca acest volum nu inregistreaza un debut tocmai promitator, astfel incat „Antrax” nu reuseste sa intruneasca umorul, satira si grotescul promise inca din descrierea volumului. Primeaza, in schimb, suspansul generat de primirea unei scrisori din Danemarca. In jurul ei pluteste ca o ceata densa misterul „prafului alb” – antrax – care declanseaza o adevarata si interminabila investigatie, prilej propice pentru a satiriza Politia Romana.

Cea de-a doua povestire da titlul volumului si in acelasi timp ii ofera acea profunzime ludica tipic cărtăresciană. „Frumoasele straine (sau Cum am fost un autor de duzina)” reprezinta traducerea numelui unui program francez de popularizare a scriitorilor straini, Les belles étrangères. O alta definitie oferita de Cartarescu ar fi urmatoarea: „Doisprezece oameni furiosi pusi pe cucerit Franta, literara si nu numai, intr-o campanie de trei saptamani. Ma gandesc sa transcriu, in paginile care urmeaza, o parte din epopeea scriitorimii romane pe meleaguri hexagonale, adica acea parte la care am fost martor si personaj in zisul noiembrie rosu.”

Este de apreciat faptul ca Mircea Cartarescu nu incearca sa se ascunda dupa paginile cartii sale ci spune lucrurilor pe nume, lucruri care vizeaza viata scriitoriceasca de aici, dar si din alte colturi ale lumii.

Ultima povestire, „Bacoviana”, reprezinta pilula de voie buna si umor pe care noi ti-o prescriem.  Ea salveaza volumul, fiind vie si impresionand prin hazul, pe alocuri absurd, cu care sunt prezentate memoriile unui Cartarescu tanar si viata scriitoriceasca din anii ’80.

Acest volum pare a fi o invitatie de a-l cunoaste pe cel din spatele „Frumoaselor straine” care isi defineste scopul scrierii acestei carti chiar in prefata:

„Am facut-o nu din cruzime sau razbunare, ci din dorinta mea de a rade şi de a auzi oameni razand, curat si destins, imprejurul meu. Radem tot mai putin, dispretuim tot mai mult rasul, si-n viata, si-n arta, desi pana la urma ne putem defini ca animale care stiu sa rada…”

Cartea pare sa urmeze deviza Râde si ti se va da! Ce anume? O serie de citate menite sa iti contureze mai bine in minte crezul cărtărescian. Vei afla totusi ca in spatele hohotelor de ras se ascund si melancoliile, iritarile din sufletul si literatura lui Mircea Cartarescu. Pe cat de cutremuratoare pe alocuri, pe atat de savuroasa. Este atat de bine scrisa incat vei schita cate un zambet diferit dupa fiecare pagina citita.

Colectia de citate:

„In lumea literara nu conteaza ce esti sau ce faci, ci felul in care apari in ochii altora. Iar aceasta imagine, de cele mai multe ori grotesca, mai întotdeauna falsa si cu certitudine simplista, ti-e fabricata, cu migala, de prieteni si de adversari, de-a lungul unei convietuiri de o viata.”

„…in lumea literara ti se iarta pana la urma aproape orice: lipsa de talent, ticalosia, ipocrizia, lasitatea. Ele sunt socotite pacate omenesti si sunt privite cu toleranta. Ceea ce nu ti se iarta niciodata, cu niciun pret, este succesul.”

„…un autor scrie excelent cat timp e prieten cu cineva. Cand se cearta cu el, incepe subit sa scrie prost. Daca se reimpacă, sa vezi minune ca scrie iar grozav, ba chiar mai bine ca inainte! Asa ca veti auzi mereu voci care lauda cartile mele de pana la un anumit moment, si deplang apoi decaderea mea de acum.”

„Bine-ar fi sa poti taia cu foarfeca bucatelele penibile din viată si sa le arunci la gunoi. Din pacate viata ta se impleteste cu a atat de multor alti insi, încat, daca le-ai plia si-ai taia din toate deodata, ti-ar iesi un fel de covoras de hartie din cele pe care le fac copiii sau un sir de omuleti care se tin de mana. Cam asta face, de fapt, scriitorul: scoate din pagina alba sirul lui de omuleti, figurile lui geometrice de o dubioasa simetrie. Prinosul, la fel de simetric, il aruncă la gunoi, desi reprezinta si el, in aceeasi masura ca omuletii, nobletea paginii initiale. Cu fiecare omulet de hartie care apare, din foarfeca, pe lume, moare geamanul lui negativ, forma din care s-a desprins si care a ramas pe dinafară. Iata din ce se compune ziua de ieri.”

Taguri: bookfest, bookfest-2010, cartarescu-frumoasele-straine, Frumoasele-straine, Frumoasele-straine-de-mircea-cartarescu, Mircea-Cartarescu,