Două din cele cinci piese No moderne care i-au adus celebritatea lui Yukio Mishima, unul din autorii marcanţi ai teatrului japonez contemporan. “Hanjo” şi “Seijo” investighează o lume exotică, un univers uman special, bântuit de angoase, frământări, speranţe deşarte şi patimi interzise, sentimente pe care omul nu reuşeşte să le domine.
Cronici
“Japonezii aceştia de pe scenă, inventaţi de un autor care s-a sinucis într-un mod spectaculos, se supun unor reguli necunoscute nouă, dar ceea ce trăiesc în faţa noastră ne trezeşte nu doar curiozitatea, ci şi simpatia.” Magdalena Boiangiu, Cotidianul
“Iubiri interzise reuneşte două piese într-un act ale scriitorului japonez Yukio Mishima, recunoscut ca valoare în plan internaţional, -Hanjo şi Seijo-, două poveşti de iubire în care se îngemănează tradiţia teatrului Nō cu teatrul occidental, într-un reuşit spectacol de Issey Takizawa.” Ileana Lucaciu, România liberă
Daca esti curioasa, urmatoarea reprezentatie este pe 27 martie, in distributia: Hanako – Kana Hashimoto si Monica Florescu, Jitsuko – Teodora Mares, Yoshio – Marius Bodochi, Fumiko – Carmen Ungureanu, Yuichi – Marius Manole si Natsuko – Brandusa Mircea.




| A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z |
Inscrie-te la cursul de Relatii Publice si Managementul Imaginii Organizatiilor In perioada 24 – 26 mai 2012, Fundatia pentru Dezvoltarea Societatii Civile, te invita la cursul de Relatii Publice si Managementul Imaginii Organizatiilor. Cursul ofera...Citeste tot »