Amelie

Mihaela Berciu – un expert in imagine

AUTOR:
Publicat la data de: 18 Mai 2010
Categoria: Elitista, Interviuri


Absolventa a programului MBA în cadrul American International University in London in 1996 si a cursurilor de consultanta de imagine ale London Image Institute, Mihaela Berciu este primul consultant de imagine din Romania acreditat de Association of Image Consultants International (AICI). Mihaela Berciu a lansat in Romania doua volume. Cel dintai, „Tinuta pentru Succes. De la primul interviu la CEO” este considerat primul ghid vestimentar din Romania pentru femei de cariera. Cea de-a doua carte ce poarta semnatura Mihaelei Berciu este intitulata „Succesul detaliilor. Cartea tehnica a tinutei masculine” și poate fi regasita in Topul Non-Fictiune din magazinele Diverta.

Cu o asemenea carte de vizita, Mihaela Berciu poate fi descrisa foarte usor ca o femeie de succes. Amelie a vrut sa afle micile secrete ale Mihaelei, asa ca s-a hotarat sa ii ia un interviu.

Esti singurul consultant de imagine din Romania acreditat de Association of Image Consultants International. Cum te simti in postura de deschizator de drumuri?

Pot spune fara o falsa modestie ca sunt promotorul acestei piete in Romania. Am inceput sa introduc acest concept si sa dezvolt o piata in sine in anul 2008. Pana atunci au existat informatii in domeniu, mai ales in companiile mari, dar informatiile au fost mai mult la nivel de enunt, fara explicatii si/sau implicatii sau consecinte, motiv pentru care putina lume a ales sa urmeze reguli. Mai mult decat atat ideea de imagine personala sau profesionala se oprea la nivel de aspect, ceea ce este departe de a fi o informatie completa.

Conceptul de consultant de imagine este relativ nou la noi in tara. Cat de deschisi sunt romanii la asa ceva?

Acest tip de consultanta, consultanta de imagine, este foarte nou in Romania, tocmai pentru ca nu s-a inteles ca rolul unui consultant este mult mai adanc decat sa ne invete cum sa ne imbracam. Piata are potential, dar mai dureaza pana sa se dezvolte. Eu sunt multumita de cum evolueaza lucrurile, dar inca suntem foarte la inceput. Am facut odata o analogie pe care o consider reala: la 20 de ani economia capitalista din Romania abia ce a iesit din adolescenta si inca se lupta cu dorinta de a se maturiza, dar si cu aceea de a ramane mica; se zbate intre non-conformismul specific adolescentin si nevoia de conformitate a maturului. Exact prin aceleasi stari trec si cei care definesc economia in acest moment. Inca ne cautam modele pe care sa le urmam. Singura problema reala este ca cei care tin fraiele economiei nu mai sunt demult adolescenti …

Stilul personal – tine de intuitie sau se poate invata?

Romania nu are o educatie sau o istorie legata de importanta imaginii personale si profesionale, dar asta nu inseamna ca romanii sunt lipsiti de gust sau de interes fata de cum se prezinta in fata celorlalti. Au mult de invatat, insa. Desi pare exagerat, aproximativ 90% din populatie se imbraca gresit, situatie usor explicata de faptul ca in sistemul de invatamant nu exista astfel de cursuri. Oamenii trebuie sa inteleaga ca, indiferent de pozitia pe care o detin intr-o companie, imaginea proiectata de ei este definitorie lor, inclusiv fata de sine.

Te-ai axat pe imaginea profesionala atat a femeilor cat si a barbatilor. Consideri ca au existat progrese in ultimii ani in acest sector?

Sigur ca da! Poate nu asa de evidente cum mi le-as fi dorit eu, dar progrese exista. Asa cum am mai spus, este un domeniu tanar si nu sunt multi cei care ii inteleg potentialul asupra dezvoltarii companiei. Putini sunt cei „vizionari” care pot aprecia corect impactul pe care-l are o prezenta impecabila din punctul de vedere al imaginii pe o piata aflata in valtoare.

Cat de mult conteaza imaginea unui om atunci cand vorbim despre viata lui profesionala?

Imaginea proiectata influenteaza atitudinea celorlalti indiferent ca vorbim despre cea personala sau profesionala. Ati folosit, fara indoiala, expresia „ am avut chimie cu X din prima clipa” sau „ nu am facut click deloc cu Y”. Sunt reactii subconstiente la mesajele vizuale si senzoriale transmise prin imaginea proiectata de ceilalti. La ceea ce ochiul vede, creierul reactioneaza pozitiv sau negativ in baza experientelor trecute si stocate in memorie. Asa se explica aceste reactii instinctuale fata de o persoana sau alta.

Este gresit sa ne punem o amprenta mult prea personala pe tinuta office?

Tinuta office nu este o uniforma. Este adevarat ca exista reguli care trebuie urmate, dar aceste reguli nu duc catre o uniformizare, ci mai degraba au rolul de a evidentia si maximiza capacitatile profesionale ale persoanei in cauza. Ceea ce trebuie inteles este faptul ca odata angajati intr-o companie, devenim reprezentantii acestei companii si toata activitatea pe care o desfasuram se face in numele companiei angajatoare. Concluzia fireasca este ca amprenta personala trebuie sa fie complementara celei ale companiei pentru care lucram, indiferent cine este proprietarul companiei.

Care crezi ca sunt elementele must-have din garderoba unei femei cand vine vorba de tinutele office?

E o intrebare la care este foarte greu de raspuns pe scurt. Sintetizand, as spune ca nu e important ce trebuie sa contina garderoba, ci mai ales cum se poate specula continutul acesteia. Mai concret, „inventarul” personal sa poata fi combinat si asortat in tinute potrivite purtatoarei si statutului acesteia. Oricum, de aruncat nu trebuie aruncat nimic, deoarece sunt alte persoane care pot beneficia de acestea. Sfatul meu este sa se doneze orice nu mai este de folos, dupa regula „n-ai purtat acel obiect vestimentar de un an, doneaza-l”. In felul acesta faci loc unor articole noi si nu ramai cu impresia ca ai sufocat dulapul, insa tot n-ai ce purta…

Garderoba trebuie sa fie actualizata periodic. O garderoba construita corect – vezi capitolul „Capsula” din „Tinuta pentru Succes”, va aduce un plus bugetului personal si va usura momentul alegerii tinutei pentru fiecare zi. Beneficiile sunt multiple, ii invit pe cititorii dumneavoastra si pe ai mei sa experimenteze.

Cat de important este sa stii sa diferentiezi viata profesionala de cea personala?

Romanii sunt foarte prietenosi, sociabili, cordiali si ajung foarte repede sa nu mai faca selectia intre o intalnire de afaceri si una la nivel personal. Numai ca atitudinea adoptata in cele doua situatii trebuie atent diferentiata – cu mentiunea ca nu devenim duplicitari in aceste cazuri, ci dimpotriva, demonstram o capacitate de intelegere si adaptare la pozitia in care ne aflam. In cazul intalnirilor de afaceri reprezentam compania, chiar daca aceasta ne apartine, si compania este cea direct afectata si raspunzatoare de actiunile noastre, iar in cazul intalnirilor private ne reprezentam pe noi insine. Asadar, da! Este foarte important sa existe o diferentiere, dar ceea ce as vrea sa subliniez este ca reputatia transcede aceasta diferentiere si pot exista consecinte, favorabile sau nu.

Daca tot am ajuns la subiectul viata personala – esti o femeie ocupata dar in acelasi timp mama a 2 copii. Cand ai timp de viata de familie?

Am prioritatile bine stabilite, ierarhia problemelor importante e diferita de cea a problemelor urgente. Incerc sa ma organizez in asa fel incat sa nu fac rabat de la calitatea lucrurilor pe care le incep; sa nu fac concesii derizoriului sau compromisuri facile. Faptul ca-mi incep ziua in jurul orei 5 a.m. ma ajuta, cu siguranta, sa duc la bun sfarsit ceea ce incep. Copii sunt prioritatea numarul 1, fara indoiala, iar faptul ca de aproape 12 ani imi organizez timpul in functie de programul si nevoile lor, acest aspect a devenit foarte simplu. Diminetile si serile sunt ale familiei, le petrecem impreuna, luam masa, povestim, dezbatem… Nimic nu s-a dovedit a fi mai minunat decat acesti doi copii ai mei; sunt tare mandra de ei – si ei de mine!

Ca orice femeie, probabil ca ai un ritual zilnic de frumusete. Care este acela?

Poate ca ritual al frumusetii este o terminologie pretentioasa. Imi ingrijesc zilnic tenul, folosesc creme organice dedicate tipului meu de ten si in conformitate cu programul pe care-l am. In rest, nimic deosebit.

Am citit un articol de-al tau in care vorbeai despre importanta hobby-urilor. Care sunt hobby-urile tale?

Cel mai mult imi place sa petrec timp cu copiii mei si sa citesc. Sunt doua activitati care ma linistesc, ma umplu de energie pozitiva si care-mi deschid noi orizonturi de a privi lumea din jurul meu cu bune si cu rele, asa cum este aceasta, de fapt.

Ce admiri cel mai mult la o femeie?

Apreciez femeile care nu se agata de un barbat pentru a-si crea o identitate, pe cele care aleg drumul greu, dar sigur spre afirmarea profesionala. Admir femeile pentru care exista egalitate intre sexe in mediul profesional, care au curaj sa spuna „nu stiu” si sa ceara ajutor. Admir femeile pentru care copiii nu sunt o simpla polita de asigurare de viata.

Ai vreun regret in viata? Exista ceva pe care ti l-ai fi dorit sa il faci sau dimpotriva, pe care regreti ca l-ai facut?

Regrete nu am. Tot ce am facut pana acum m-a modelat in a deveni ceea ce sunt. Atat experientele pozitive, cat si cele care s-au dovedit a fi negative au avut o influenta in dezvoltarea mea. Sunt o persoana optimista si determinata si am invatat sa iau lucrurile asa cum sunt fara a incerca sa le aflu intelesurile ascunse. In afara de acest aspect, din experiente pe care le pot considera negative s-au desprins drumuri care s-au dovedit a fi extraordinare pentru mine. Asadar, fara regrete! In plus, regretele ne tin legati de trecut si este foarte greu sa evoluezi cand nu te-ai desprins de propriul trecut.

O intrebare inevitabila – care sunt persoanele publice cu cea mai buna imagine din Romania?

Camelia Sucu, Bogdan Baltazar, Irina Schrotter, Ion Tiriac, Mugur Isarescu si lista poate continua, cu mentiunea ca este o lista foarte scurta, din pacate.

Ce urmeaza in viitor pentru Mihaela Berciu?

In prezent, am inceput deja al doilea sezon al emisiunii „Imaginea Succesului” pe care o realizez si o prezint saptamanal la TVR2.

Cat despre viitorul apropiat, acesta se arata deja „aglomerat” in planuri si proiecte, perspectivele sunt tot mai diverse si se leaga in principal de consultanta de imagine. Am si planuri de a-mi continua educatia ca specialist in consultanta de imagine si de a participa la cursuri si conferinte internationale. De asemenea, lucrez la cea de-a treia mea carte care sper sa iasa pe piata in toamna acestui an.

Multumesc!



Taguri: femeie-de-cariera, femeie-de-succes, Imaginea-Succesului, mihaela-berciu, Succesul-detaliilor, Tinuta-pentru-Succes,

Cum ti se pare? comentariul tau:


Articole recomandate:

Comedie Rosie Comedie Rosie
„Lucrurile astea despre comunism şi Securitate trebuie spuse… până când şi ultima fărâmă idilică despre...Citeste tot »
Imparateasa Orhidee Imparateasa Orhidee
Imparateasa Orhidee este povestea captivanta a unei tinere fete manciuriene care, pentru a-si salva familia...Citeste tot »
Mihaela Radulescu da “Niste raspunsuri” Mihaela Radulescu da “Niste raspunsuri”
Mihaela Radulescu va lansa o noua carte saptamana aceasta, care se numeste “Niste raspunsuri” (cu...Citeste tot »
Ellie White – “Cred ca o femeie poate fi frumoasa, provocatoare si sexy, dar totusi decenta” Ellie White – “Cred ca o femeie poate fi frumoasa, provocatoare si sexy, dar totusi decenta”
Pe Elena o cunoastem de pe vremea cand canta cu Dj Project, iar vocea ei...Citeste tot »
Mihaela Draghici, femeia care reprezinta Romania la WBF 2010 Vienna Mihaela Draghici, femeia care reprezinta Romania la WBF 2010 Vienna
Cine spunea ca femeilor nu vor reusi in lumea 2.0, cea a blogurilor si dominata...Citeste tot »
Daniela Nane – “As lua-o de la capat la fel, acesta a fost drumul meu “ Daniela Nane – “As lua-o de la capat la fel, acesta a fost drumul meu “
Mereu s-a vorbit ca frumusetea exterioara este influentata de cea interioara, care nu dispare niciodata....Citeste tot »

Cele mai noi articole Amelie:

S-a deschis Studioul HYPOXI – primul centru care ofera un program de remodelare corporala concentrat pe zonele problema prin metoda Hypoxi S-a deschis Studioul HYPOXI – primul centru care ofera un program de remodelare corporala concentrat pe zonele problema prin metoda Hypoxi
Astazi, 10 februarie 2012, s-a lansat in Romania Studioul HYPOXI, primul centru care ofera programul...Citeste tot »
Parul iti tradeaza personaltatea! Iata cum te vad ceilalti Parul iti tradeaza personaltatea! Iata cum te vad ceilalti
Am auzit de multe ori ca parul nostru si ma refer la culoarea lui, ne...Citeste tot »
5 tinute in tendinte pentru silueta tip mar 5 tinute in tendinte pentru silueta tip mar
Silueta tip mar presupune ceva efort pentru a pune la punct niste tinute care sa...Citeste tot »
Exclusiv: Mihaela Radulescu senzuala intr-un clip fierbinte. Video LOLITA Exclusiv: Mihaela Radulescu senzuala intr-un clip fierbinte. Video LOLITA
Inspirat dupa celebrul roman “Lolita”, brandul cu acelasi nume cuprinde o colecție de rochii vaporoase,...Citeste tot »
Cele mai frumoase 30 de rochii pentru Valentine’s Day Cele mai frumoase 30 de rochii pentru Valentine’s Day
Nu mai e mult pana la Ziua Indragostitilor asa ca am facut o selectie de...Citeste tot »
Citeste si:

Philips lanseaza noi playere multimedia, extrem de performante Philips lanseaza noi playere multimedia, extrem de performante Philips lanseaza pe piata romaneasca noile playere multimedia HMP5000/12 si HMP3000/12 care reprezinta solutia ideala  pentru vizionarea si redarea pe televizor, in conditii de maxima...Citeste tot »