Oglinda-o piesa care canta feminitatea!

In seara asta am mers la teatru din dorinta de a mai vedea altceva in afara strazilor pline de oameni si masini, pentru a auzi altceva afara de cuvinte goale, pentru a urmari un spectacol inedit. La teatrul Masca, odata intrat devii automat prietenul scenei, prietenul actorilor. Atmosfera este atat de intima si agreabila incat cu greu te mai poti ridica la sfarsitul pieselor ca sa o iei pe drumul spre casa.

Am urmarit o piesa de teatru care face referire la ipostazele feminitatii. Asa cum am perceput eu jocul scenic, m-am lasat purtata intr-o lume atat de asemanatoare cu cea pe care o traim zi de zi, incat devenim parte odata cu derularea actelor piesei. Oglinda este legatura noastra cu trecutul, este puntea spirituala care  ne leaga de toate etapele prin care trecem de-a lungul vremurilor.

Proiectate, vietile noastre au trasaturi care se completeaza sau care se confunda: in copilarie, jocul ne ghida pasii, in adolescenta eram incatusati in mrejele iubirii, visam cerul aproape de palmele noastre, credeam ca lumea poate fi strabatuta doar cu gandul, zambetul ne era prieten fidel. Cu trecerea timpului si prin depasirea primelor esecuri, viata ne indreapta pasii spre capcane ale indiferentei si mai ales ignorantei. Femeia care se naste din fetita pura, dar tradata de ceea ce i-a fost cel mai aproape, se transforma. Femeia devine victima placerilor, a poftelor, a slabiciunilor. Intr-un final, maturitatea apare ca un colac de salvare. Abia la sfarsit constientizezi ca drumul sinuos pe care l-ai parcurs face parte din tine si ca trebuie sa te accepti asa cum esti, asa cum ai fost. Oglinda nu te minte, dar te poate nauci. Oglinda iti vinde adevarul, dar tu poti refuza sa il cumperi. Oglinda se poate sparge, dar tot iti arata franturi din propriul chip. 

Un film in care nebunia se impleteste armonios cu zbuciumul sufletesc, cu iubirea, cu tandretea, cu dansul, cu divinitatea, cu tremuratul mainilor, cu inflexiunile glasului, cu mimica si cu profunzimea trairilor. De la un capat la altul, femeia este aceeasi, dar mereu altfel! 

” Dincolo de luciul oglinzii ea vede o intreaga lume, populata de propriile ei imagini. Se vede pe sine copila fiind, adolescenta, in momente nefefricite si aspre ale vietii ei.  Intr-o zi are impresia ca imaginea reflectata este aceea a unei alte femei, cu care lupta, de care este invinsa, pe care o invinge si impreuna cu care ramane sa traiasca intreaga viata intr-un ospiciu. Personajele lumii ospiciului sunt fabuloase, iar povestile pe care le spun in felul lor sunt cutremurator de frumoase. O poveste despre feminitate, despre dragoste, despre prietenie, despre o lume ascunsa privirilor, despre fantastica, fascinanta putere a OGLINZII.” (Mihai Malaimare, Teatrul Masca)

Urmareste si tu piesa Oglinda, in regia lui Mihai Malaimare, dupa nuvela lui Valeri Briusov.
“Trebuie sa ma conving ca sunt eu. Sa nu mai indoieli ca exist. Trebuie sa mai vad, inca o data, pentru ultima oara, oglinda aceea. “

Taguri: mihai-malaimare, piesa-oglinda, teatrul-masca,