Spectacolul „Insula misterioasă” revine la Teatrul Ion Creangă

Au mâncat scoici fosforescente și ureche de dugong. Au cucerit cerurile, mările şi pământul. Au fost colonişti, niciodată naufragiaţi. Pe oceane pe care lumea nu-și mai aduce aminte cât de importante sunt poveștile, echipajul Teatrului Ion Creangă revine în luna martie pentru a povesti extraordinarele întâmplări trăite pe Insula misterioasă.

Dramatizat după romanul omonim, spectacolul „Insula misterioasă” a avut premiera în stagiunea 2014/2015, aducând pe scenă universul închipuit de Jules Verne și reimaginat de o îndrăzneață echipă de creație, sub îndrumarea regizorului Theodor-Cristian Popescu.

Timp de o oră, tinerii spectatori vor explora, alături de Cyrus Smith (Dan Clucinschi) și camarazii săi (interpretați de actorii Voicu Hetel, Mihai Cojocaru, Oliviu-Cristian Bughiu, Daniel Tudorică şi Ionuţ Antonie), misterele unei insule pustii – inventând unelte ingenioase și testându-și cunoștințele pentru a construi o micro-societate cu propriile sale reguli.

Cei care sunt familiarizați cu operele lui Jules Verne vor descoperi în „Insula misterioasă” deznodământul unor povești cunoscute: trădătorul Ayrton din „Copiii Căpitanului Grant” este găsit de eroi pe Insula misterioasă, iar în final vor afla soarta submarinului Nautilius și a faimosului său căpitan, Nemo, după o călătorie de „20.000 de leghe sub mări”.

Imposibil de realizat cu tehnici scenografice tradiţionale, din cauza sumedeniei de schimbări de decor, spectacolul se materializează prin tehnologie, una de care Jules Verne ar fi fost mândru. Regizorul Theodor-Cristian Popescu îşi alătură o echipă de profesionişti ce dau forma concretă poveştii. Scenograful Mihai Păcurar construieşte două spaţii adiţionale, folosind neconvenţional sala teatrului. Punctul de interes al acţiunii se deplasează de la o scenă la alta, eroii sunt adesea la o palmă distanţă de public, iar imaginile şi sunetele întregesc atmosfera. Proiecţiile video inspirate din grafica jocurilor pe computer, familiare publicului, îmbracă ilustrativ şi convingător întâmplările. Misterul e sporit prin clarobscur şi prin alternanţa de culori într-un light-design inteligent semnat Lucian Moga, dar, mai ales, prin sound-designul expresiv al compozitorului Yves Chamberland. (Maria Zărnescu – critic de teatru)

Spectatorii curajoși, cu vârsta peste 7 ani, se pot îmbarca pentru călătoria către „Insula misterioasă” sâmbătă, 12 martie, orele 11.00 sau 18.00, sau duminică, 13 martie, ora 11.00. Biletele pentru cele trei reprezentații, găzduite de Teatrul Excelsior (Str. Academiei, nr. 28), sunt disponibile în rețeaua Eventim, online, pe www.eventim.ro și în magazinele partenere.

Mai multe informații despre spectacol și despre programul reprezentațiilor în luna martie sunt disponibile pe www.teatrulioncreanga.ro și Facebook.com/TeatrulIonCreanga.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *