Pink Martini, în premieră în România

În premieră în România, Pink Martini vor pune în scenă un spectacol unic de Crăciun,
interpretând de la cântece de iarnă din Israel, Scoția sau Germania sau chinezești de anul nou,
până la colinde ucrainiene, franțuzești, italiene sau melodii recente care se ascultă de
sărbători, cum ar fi bine-cunoscutul White Christmas, cântat în limba japoneză de această
dată, iar iubitorii experienței Pink Martini vor avea șansa să audă și melodiile lor consecrate
precum și cântece în română pe scena Sălii Palatului.

“Pentru mine a fost o bucurie că Pink Martini au preluat ”Până când nu te iubeam”,
cântecul Mariei Tănase pe care l-am readus în atenția acestor vremuri odată cu albumul
Zaraza, în 2002. În urmă cu cățiva ani, toată echipa Pink Martini a fost la o petrecere cu
temă folclorică la care am cântat și acest cântec. Am știut de atunci că s-au îndrăgostit de
folclorul românesc. Sunt foarte bucuroasă că au descoperit această muzică și acum și ei duc
mai departe în lume spiritul românesc. Vom cânta pentru prima dată împreună “Până când
nu te iubeam”pe 2 decembrie la Sala Palatului. Să fiți acolo”, le transmite fanilor Loredana.
Și Nicoleta Nucă, una dintre cele mai apreciate tinere artiste de la noi, va cânta alături de
China Forbes, Thomas Lauderdale și orchestra Pink Martini. “Am auzit “Până când nu te
iubeam” în varianta celor de la Pink Martini acum câțiva ani și mi-am promis ca voi face la
un moment dat cover la piesa asta neapărat. Am făcut-o, dar niciodată nu m-aș fi gândit că
voi ajunge să am plăcerea și onoarea să o cânt chiar cu ei pe aceeași scenă. Sunt extrem de
bucuroasă că pe 1 Decembrie voi cânta alături de ei pe scena Sălii Palatului și sunt sigură
că va fi o atmosfera magică!”

Biletele pentru concertele Pink Martini de la Sala Palatului, din Bucureşti, de pe 1 și 2
decembrie 2018, pot fi achiziţionate din reţeaua Eventim  sau online de pe www.eventim.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *