Angelina Jolie si William Hague militeaza impotriva violurilor comise in timp de razboi

Actrita Angelina Jolie si William Hague, ministrul britanic de Externe, au inceput o vizita in Rwanda si in RD Congo, organizata cu scopul de a atrage atentia comunitatii internationale asupra problematicii violurilor comise in timp de razboi, a anuntat luni ministerul britanic, citat de AFP.

Seful diplomatiei britanice si actrita americana, care detine functia de trimis special al Inaltului Comisariat al Natiunilor Unite pentru Refugiati (UNHCR), vor vizita mai intai Rwanda, dupa care vor merge in tara vecina, Republica Democrata Congo.

In aceasta vizita, ei se vor intalni cu mai multe victime ale violentelor sexuale si cu membrii asociatiilor locale si ale organismelor ONU care le sprijina, a precizat Ministerul britanic de Externe intr-un comunicat.

William Hague si Angelina Jolie se vor intalni si cu oameni politici cu care vor discuta despre necesitatea gasirii unei solutii perene pentru conflictul dintre armata congoleza si Miscarea 23 martie (m23) din provincia Nord-Kivu, o zona in care sunt comise numeroase violuri, potrivit ONG-urilor.

“Violul este adeseori utilizat ca o arma de razboi in zonele de conflict din lume”, a subliniat William Hague in acelasi comunicat.

” In aprilie 2012, UNHCR a luat decizia de a-i acorda Angelinei Jolie titlul de trimis special, intrucat actrita americana a dovedit in ultimul deceniu, de cand a devenit ambasadoare a bunavointei pentru UNHCR, un angajament exceptional fata de cauza persoanelor refugiate. Angelina Jolie a donat in ultimii ani peste 5 milioane de dolari programelor initiate de ONU pentru ajutorarea persoanelor refugiate din lumea intreaga.

Angelina Jolie, care a detinut titlul de ambasadoare a bunavointei pentru Inaltul Comisariat al Natiunilor Unite pentru Refugiati (United Nations High Commissioner for Refugees/ UNHCR) din 2001 pana in aprilie 2012, a vizitat in aceasta perioada peste 40 de tabere de refugiati pe plan mondial.

 

Sursa articol Mediafax