Interviu: Masa de Paşte în viziunea juraţilor MasterChef

Cei trei juraţi de la ”MasterChef” au dezvăluit, pentru Pro TV Magazin, secretele unei mese perfecte pentru ziua de Paşte şi planurile lor pentru Sărbători.

Sorin Bontea, Florin Dumitrescu şi Cătălin Scărlătescu au răspuns întrebărilor Pro Tv Magazin.

– Cum arată în opinia dvs. meniul perfect pentru această zi?
Sorin

Bontea: E greu de spus, fiecare îşi face meniul după preferinţe. Eu unul aleg mereu ciorbiţa de miel, drob, friptură, ouă roşii şi cozonac sau pască. Ah, şi bineînţeles salata cu ceapă verde, roşii, ridichi, salate verde! Fără alte platouri speciale de mezeluri sau alte nebunii.

Cătălin Scărlătescu: În primul rând trebuie să ai ouă roşii, drob, apoi borş şi pe urmă alte nebunii cum ar fi rulada de miel, stufat, friptură. La final adăugăm cozonac, neapărat însoţit de un pahar cu lapte, pentru că laptele linişteşte stomacul, după atâtea preparate cu ceapă şi usturoi.

Florin Dumitrescu: Paştele celebrează tradiţia şi este una dintre acele sărbători în care te bucuri de familie. Masa tradiţională românească de Paşte cu drob de miel, ciorba, friptura la cuptor, pasca, cozonaci şi vin de ţară… sunt gusturile care ne sunt întipărite în minte încă de mici. Meniul perfect tine în primul rând de starea de spirit şi de atmosfera de la masă. Atâta timp cât eşti cu familia poţi mânca orice.

Citeşte interviul integral cu cei trei pe www.protvmagazin.ro

 

Sursa articol: mediafax.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *