Ochii care nu se vad, se uita…

Un dicton cunoscut spune ochii care nu se vad, se uita… si bine mai spune… poate si tu ai trecut printr-o experienta de acest fel si sigur te-ai intrebat de ce nu a mers, unde a fost greseala? Ei bine, in analizarea unei astfel de situatii, trebuie tinut cont de multe aspecte.

Cred ca in cazul relatiilor cu vechime, care implica indivizi mai copti la minte, trecuti prin viata si la care gradul de maturitate este ridicat, sintagma in discutie nu se aplica (sau cel putin nu asa de des ca in cazul celor mai tineri, care de fel sunt mai nestatornici si gata de noi inceputuri) intrucat relatiile cu vechime se caracterizeaza prin respect, stabilitate si multa intelepciune.

Asa ca exemplele aduse in discutie vor reda situatii reale observate in viata de zi cu zi, in care te vei regasi si tu sau vei recunoaste vreo ipostaza prin care a trecut vreo buna prietena de-a ta sau vreo ruda. Asadar, ne vom referi strict la situatii intalnite la cupluri cu mai putin de un an impreuna.

Ce se intampla cand ochii care nu se vad, se uita…?

Aceasta este poate intrebarea tinerelor cupluri ale societatii moderne, care sunt mult mai emancipate decat cele de acum 20-30 de ani, cand poate exista mai mult respect fata de relatie si oamenii chiar vorbeau serios cand spuneau cuvinte precum “te iubesc”, “vreau sa-mi petrec tot restul vietii alaturi de tine”, “in tine vad mama copiilor mei”, “tu esti sufletul meu pereche” etc.

Fiindca vorbim despre ochi care nu se vad… ne vom referi la relatii care incearca sa reziste (sau nu) la distanta. Studiu ce caz: ea sau el pleaca datorita serviciului in alt oras sau intr-o alta tara.

Ipoteza #1: daca relatia nu este sedimentata, se poate evi o oarecare sensibilitate la ispite care se afla in proximitate (la locul de munca, in noul anturaj etc.).

Ipoteza #2:  daca relatia se afla la primele luni, odata cu plecarea din oras/tara si rarirea intalnirilor (ajungandu-se la cateva pe an), poate incolti gandul de a renunta la relatie dat fiind ca nu s-a ajuns la o investire de sentimente (cel putin asa poate sustine una dintre parti deoarece, de cele mai multe ori. un partener il iubeste mai mult pe celalalt).

Ipoteza #3: unul dintre parteneri isi da seama (iar convingerile sunt adancite si de departarea fizica-distanta) ca nu poate continua intr-o relatie care se sprijina pe telefoane, videochat si intalniri ocazionale (concediu si sarbatori).

In situatiile de fata am avea 2 tipuri de partener: primul, partenerul care a incetat sa iubeasca la nici o luna de la plecare, iar cel de-al doilea, mai pragmatic si rational, capabil sa treaca peste sentimente doar pentru ca isi da seama ca o relatie la distanta (mai ales daca se transforma intr-una de acest tip la cateva luni de cand si-a intalnit perechea)  nu ar incuraja cunoasterea indeaproape reciproca (maniere, exprimare, atitudine in societate, relatia cu prietenii, atitudinea in public fata de celalalt partener etc.).

Asadar, mai au succes relatiile la distanta in zilele noastre? Sau suntem oare mai reticenti in oferirea de credit unei astfel de relatii?

Taguri: ochii-care-nu-se-vad-se-uita, relatie-la-distanta,