Povestea unei femei

Povestea unei femei incepe intr-un tren aglomerat dinspre Botosani spre Bucuresti. Nu sunt adepta conversatiilor lungi si plictisitoare in mijloacele de transport in comun, mai ales atunci cand imi doresc sa ajung la destinatie cat mai repede. Solul reprezinta punctul de sprijin al multora dintre noi. Dar de data asta s-a intamplat altfel sau am lasat sa se intample altfel. De data asta am ascultat mai mult tacuta povestea unei femei triste.

Amelie inseamna viata,  tinerete, dorinta nebuneasca de a fi mereu puternica si iata ca nu toate femeile stiu ce inseamna iubire, dragoste, speranta. Pe scurt, marturisirea ei sfioasa incepe asa:
- Cati ani ai?
- 21, raspund eu evaziv.
- Eu la 21 m-am maritat. Dintr-o femeie cu pofta de viata am ajuns ceea ce vezi acum.Si marturisirea propriului adevar incepe fara ca eu sa am macar puterea de a-i intrerupe gandurile. Deveneam partasa la povestea unei femei, pe care nu o cunosteam si nici nu aveam dorinta sa o cunosc. Tinerii, in ziua de azi au mai putina rabdare si nu isi mai doresc sa se confrunte cu alte probleme, afara de cele care ii intereseaza in mod direct. Sau poate doar cateodata.

“- Hai sa iti povestesc ce mi se intampla, dar vino mai aproape de mine! Cu 18 ani in urma, m-am indragostit nebuneste de cel care avea sa imi devina sot. Am plecat de la ai mei de acasa si am incercat sa ne facem o viata in Bucuresti. Fara bani, fara nimeni aproape nu am reusit decat sa ne construim o casuta, la marginea Bucurestiului. Ca sa ajung acasa merg multi kilometri pe jos, fie ca e iarna si frig, fie ca e vara si arsita ma omoara.

Relatia noastra a fost frumoasa, pana cand din cauza nevoilor s-a instalat o tensiune intre noi. Sotul meu munceste si adesea vine baut acasa si ma snopeste din bataie. Nu imi mai simt capul, nu imi mai simt mainile ci doar inima cum sta sa imi sara din piept.

Copilul meu nu are ce vedea la noi. Nu ii putem fi modele in viata. Si asta se vede si la scoala: chiuleste, zice ca nu ii place scoala, este oaia neagra a clasei. Am incercat sa il schimb dar incepe sa semene cu taica-sau.

Pe mine nu ma mai angajeaza nimeni. Cu un liceu nu iti mai gasesti asa usor de munca. Traim de pe o zi pe alta, fara sa sper vreodata ca voi putea sa fac ceva pentru mine. Nu stiu altceva afara de casa, copil si bataia primita zilnic.

Acum ma intorc de la parintii mei. Am fost plecata de la casa sotului meu pentru ca iar si-a facut de cap cu mine. Dar nici la casa parinteasca nu mai am ce face. Sunt sluga celor batrani si nici macar nu imi sunt alaturi cu o vorba buna. Acum ma duc iar la el. Poate de data asta s-o schimba. Ma asculti?

- Da, da. Trimiteam un mesaj. Imi pare rau. (Dar eu de fapt imi notam cuvintele ei)…

- Asa… Sper sa nu fie acasa, ca sa pot dormi linistita in seara asta. Sa imi pot pune gandurile in ordine. Ce frumoasa eram si eu la 21 de ani!Acum nimic nu mai e ca inainte. Si asta, pentru ca m-am grabit…”

Am incercat sa o fac sa inteleaga ca la cei aproape 40 de ani are toata viata inainte si ca nu ar trebui sa si-o traiasca asa. Povestea unei femei triste nu ar trebui sa aibe un final nefericit niciunde in aceasta lume. Daca esti trist azi, maine trebuie sa iti ridici moralul printr-un artificiu. Lucrurile mici pot face lucrurile sa mearga. Orice modificare de situatie, fie ea cat de mica, poate duce la imbunatatirea starii psihice.

Violenta domestica ar trebui pedepsita cu severitate. Nu poti lasa un om intr-o societate cu pretentii ca cea actuala, sa il trateze pe un altul ca pe ceva nesemnificativ. Nu poti ridica mana impotriva celui care te-a hranit, care ti-a fost alaturi si care te-a facut fericit la un moment dat in viata.

Voi, femei puternice din toata lumea nu lasati sa vi se intample asta! Daca ierti odata se va crea un precedent. Dragostea nu dureaza o vesnicie, dar atat timp cat pleci la drum alaturi de cineva, incearca sa te bucuri si sa profiti.
Nu lasa timpul sa iti schimbe felul de a fi si nu lasa nici casatoria sa te transforme in rau. Ai dreptul la o viata linistita, la cafeaua de dimineata bauta cu prietenele, la relaxarea de la sfarsitul saptamanii, la intelegerea si sprijinul familiei.

Am ajuns in Bucuresti. Sper ca a inteles ca este importanta si ca isi poate decide singura viitorul!

Taguri: Eu si El, poveste-unei-femei, violenta-domestica,