Dacă nu vreți ca puiul vostru să aibă de suferit, lăsați-l să respire!

dev-bg-home-2

După ce v-ați oprit din râs, haideți să ne gândim puțin la contextul de mai sus: avem o cloșcă care își strivește literalmente puiul, ajuns cam la aceleași dimensiuni ca ea. Oricât de amuzantă este imaginea, situațiile de genul acesta se întâmplă în jurul nostru, când unul dintre părinți sau chiar amândoi își copleșesc emoțional copilul, care devine anxios, deprimat și pasiv.

Însă această atitudine se poate schimba! Vă invităm să vedeți ce este de făcut pentru a avea o relație sănătoasă cu juniorul vostru, iar glumele de tipul celei de mai sus să nu devină realitate.

Ce înseamnă să fii părinte elicopter*? 

Așa cum denumirea sugerează, alături de imaginea articolului, un părinte elicopter este întotdeauna în preajma sau „deasupra” copilului său, fiind la curent cu tot ceea ce face și intervenind în relația sa cu mediul înconjurător. Termenul este ilar, dar semnificația acestuia arată o atitudine dăunătoare atât copilului, cât și părintelui. Deci hai să revenim cu picioarele pe pământ… și să vedem câteva dintre caracteristicile părinților elicopter:

  • programează orele de joacă pentru cei mici, programează orele de studiu și, în general, totul: ce mănâncă juniorii, cu ce se îmbracă, chiar și atunci când copiii sunt destul de mari să ia asemenea decizii pentru ei înșiși
  • se implică în rezolvarea temelor pentru școală, chiar dacă cei mici nu le-au cerut ajutorul
  • evită să-și înscrie copiii la sporturi sau la activități care presupun riscul de accidentare (bătăi cu bulgări de zăpadă, cățărat în copaci, mers cu bicicleta)
  • aleg pentru copiii lor cursurile opționale și chiar profilul liceului sau facultatea pe care o vor urma
  • dacă există o problemă, părintele o va rezolva în locul copilului
  • intervin în toate relațiile pe care juniorii vor să le stabilească în grupul de prieteni, la școală sau la activitățile extracuriculare
  • nu își lasă copiii să meargă singuri la școală, să se joace afară, să ia mijloacele de transport în comun, etc.

Și lista poate continua, urmând același tipar – părinții elicopter vor să controleze tot ce are legătură cu micuții lor.

De ce este dăunător să fim hiperprotectori cu juniorii noștri?

Simplu: pentru că nu se vor dezvolta corect din punct de vedere psihologic și social. Mai exact, le subminăm autonomia, îi împiedicăm să descopere lucruri noi și să-și asume riscuri; în timp, vor deveni dependenți de familie și anxioși. Copiii ai căror părinți le permit să „respire” și care sunt încurajați să exploreze lumea din jurul lor, vor fi capabili să se cunoască pe sine, să-și asume responsabilități, să înțeleagă repercursiunile propriilor acțiuni și să decidă singuri dacă au nevoie de ajutor sau nu.

Frica are o funcție pozitivă și este benefic ca cei mici să fie expuși riscurilor.

Mediile care sunt prea sigure, deci în care copiii sunt constant sub control, nu le dau celor mici oportunitatea de trăi dozele necesare de risc pentru dezvoltarea optimă, conform vârstei la care sunt.

Ați auzit de „joacă antifobică” sau „joacă antifrică”? 

Conform teoriei evoluționiste, copiii devin temători atunci când se confruntă cu anumiți stimuli, de exemplu o înălțime mare, iar această frică îi protejează în situații în care nu sunt destul de maturi, fizic sau emoțional, să facă față. Dacă îi încurajăm să-și asume riscuri în timp ce se joacă (saltul într-o piscină, interacțiunea cu o persoană necunoscută), copiii se vor confrunta cu stimuli în fața cărora le era frică în trecut, însă care nu mai ridică niciun fel de problemă. Pe măsură ce timpul trece, juniorii vor face față din ce în ce mai multor situații noi, dezvoltându-și încrederea în sine și independența. Din contră, dacă părinții își opresc copiii din a încerca singuri activități noi, corespunzătoare vârstei, șansele de a suferi de nevroză și anxietate, cresc.** În concluzie, frica este funcțională, iar dorința de a ne proteja copiii excesiv împotriva acesteia, va avea urmări negative asupra lor.

Dacă sunt constant protejați și controlați, copiii nu au decât două opțiuni…

…vor deveni temători și reținuți față de tot ce înseamnă interacțiune cu mediul înconjurător sau vor căuta propriile modalități prin care să-și asume riscuri și responsabilități, adesea dăunătoare. Dacă unii adolescenți vor găsi adrenalina în a copia la un examen sau a chiuli de la ore, alții se pot implica în relații amoroase distructive sau pot experimenta cu narcotice. Ceea ce, din punct de vedere psihologic, este previzibil. ***

De asemenea, a fost demonstrat că măsura de implicare a părinților în alegerea cursurilor și, în general, a domeniului de studiu al copiilor, este indirect proporțională cu gradul de satisfacție în viață al adolescenților. Cu cât le impunem mai mult copiilor noștri, cu atât vor fi mai inclinați către depresie.****

Ce putem face să nu devenim părinți elicopter?

În primul rând, să ne informăm. Cărți și articole despre parenting, însă și discuții cu alți părinți, cu prieteni, cu un psiholog sau cu doctorul pediatru. Este important să identificăm granița dintre ajutorul pe care îl dăm celor mici, îndeajuns cât să-i încurajăm și ei să rămână motivați și responsabili pentru ceea ce fac și ajutorul excesiv care le dăunează, blocându-le complet inițiativa și bucuria de a descoperi ceva pe cont propriu.

Apoi…introspecție. Iată câteva întrebări și sfaturi care ne pot ajuta să acționăm rațional: 

  • uitându-ne la copilăria noastră, ce riscuri și responsabilități ne-am asumat? Și ce am învățat din acele experiențe? Mai târziu, cum ne-au fost învățămintele de ajutor? Cum vor dobândi copiii noștri aceleași lecții?
  • ce se poate întâmpla dacă îmi las juniorul să doarmă peste noapte la un prieten/prietenă? Sau să se dea mai cu avânt în leagăn? Anxietatea mea că cel mic poate păți ceva este mai importantă decât oportunitatea copilului meu de a învăța noi deprinderi sociale?
  • obiectiv privind, cât este de periculos cartierul în care locuim? Sau cel în care este școala? Cât de relevante pentru spațiul meu geografic și social sunt știrile pe care le vedem la televizor? Statistic, la nivel internațional, copiii nu au fost niciodata mai în siguranță decât în prezent, iar nivelul de trai și speranța de viață nu au niciodată mai ridicate.
  • dacă juniorul încearcă ceva nou pentru el, ghidează-l până se lămurește despre ce este vorba și apoi retrage-te. Îl poți verifica, însă fă-o de la distanță, fără a îi da sentimentul că este urmărit sau controlat.
  • dacă cel mic s-a rănit jucându-se și nu este grav, mai întâi concentrează-te pe a-l liniști și apoi pe a vindeca rana.
  • atunci când îți cere ajutorul la teme, nu îi da direct soluția, ci ghidează-l în a o găsi pe cont propriu.
  • asigură-te că, în caz de urgență, copilul știe cum să reacționeze. Dacă se întâmplă un accident în casă, știe să sune la 112, dacă este cutremur, știe unde să se adăpostească, etc.
  • răspunde-ți sincer la întrebarea: „ce înseamnă să fie cuminte”? Cum definești acest construct social și în ce fel îi este folositor copilului?
  • nu uita că există microbi și bacterii benefice pentru organism, că interacțiunea cu alți copii sau adulți ajută la dezvoltarea corectă a celui mic, că sportul și, în general, mișcarea, ajută împotriva obezității.

În loc de concluzie, vă invităm la reflecție, alături de fotografiile artistei Anna Radchenko, din cadrul proiectului Fața inversă a iubirii unei mame. Imaginile vorbesc de la sine, abordând un subiect adeseori considerat tabu: protejarea excesivă a copiilor și implicarea exagerată în deciziile care ar trebui să fie personale, au repercursiuni nocive asupra dezvoltării lor.

Însă cum spuneam la începutul articolului, această atitudine a părinților elicopter este dăunătoare atât pentru cei mici, cât și pentru adulți.  Vom discuta despre urmările asupra părinților într-un articol viitor, când vom aborda subiectul relațiilor simbiotice.

Raluca Dumitrescu

Imaginea a fost preluată de aici.

*denumirea a fost pentru prima dată folosită de Dr. Haim Ginott în cartea Între părinte și adolescent (1969)

** Sandseter, E.B.H. & Kennair, L.E.O. (2011). Children’s Risky Play from an Evolutionary Perspective: The Anti-Phobic Effects of Thrilling Experiences. Evolutionary Psychology 9(2): 257-284

*** Vă recomandăm articolul The Perils of Overprotecting Parents, care aduce în discuție câțiva dintre pacienții psihoterapeutului Michael Ungar

**** Schiffrin, H., Liss, M., McLean,H.M., Geary, K.A., Erchull, M.J. & Tashner, T. (2013). Helping or Hovering? The Effects of Helicopter Parenting on College Students’ Well-Being. Journal of Child and Family Studies 23(3): 548-557

Sursa articol: https://academiadecreativitate.wordpress.com

www.feelsmart.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *