De vorbă cu Lucia Muntean despre Grupa lui Ciufulici si despre primele zile de grădinită

Grupa lui Ciufulici este cel mai recent titlu apărut în colectia Cărtile Lucia Muntean, o colectie care pune în rafturile copiilor, dar si ale părintilor, câte o carte pentru si despre fiecare moment important al copilăriei acrobat dc. Lucia Muntean, autor si educator îndrăgostit de lumea copilăriei, ne povesteste despre provocarea pe care o reprezintă pentru cei mici primul an de grădinită si despre felul în care Grupa lui Ciufulici îi poate ajuta pe cei mici, dar si pe cei mari să gestioneze această provocare 정음뷰어 다운로드.

Spuneti-ne, vă rog, de unde v-a venit ideea acestei cărti?

Mi-a venit stând de vorbă cu părintii din grădinita mea health and safety sign. Multi dintre ei mi-au mărturisit că pregătirea celor mici pentru primul an de grădinită nu este deloc usoară. Într-un fel, e firesc să fie asa deoarece venirea la grădinită reprezintă pentru cei mici o trecere de la familiar la nefamiliar, de la familia apropiată la primele experiente de socializare printre alti copii si alături de alti adulti decât cei pe care îi cunosc foarte bine 크롬 44버전 다운로드. De aceea am gândit această carte cu scopul de a îi ajuta pe părintii care trec sau care urmează să treacă prin aceste experiente să îi pregătească pe cei mici pentru acest pas important al copilăriei 쉘터2 다운로드.

 

Ce anume vor găsi cititorii dumneavoastră în această carte?

La fel cu toate celelalte volume din colectia Cărtile Lucia Muntean si această carte este o carte pentru cei mici, dar si pentru cei mari 포켓몬스터 색칠공부 다운로드. Din ea, cei mici mi-as dori să descopere că grădinita este o lume plină de prieteni care asteaptă să îi cunoască, de lucruri noi care asteaptă să fie descoperite si de experiente frumoase care asteaptă să fie trăite 자꾸 생각나 다운로드. As vrea să vadă grădinita ca pe o poveste din care, în fiecare dimineată, să fie nerăbdători să facă parte. Pe cei mari îmi doresc ca această carte să îi ajute să spună această poveste celor mici si să îsi ia din ea câteva idei si câteva instrumente cu care să facă din grădinită o experientă mult asteptată de cei mici Rainbow whoo download.

Grupa-lui-Ciufulici-interior-1

Puteti să ne împărtăsiti câteva astfel de idei Sledge 192 downloads?

Sigur că da. În primul rând, înainte de începerea grădiniţei, vorbiti cu copiii vostri despre ceea ce urmează să se întâmple acolo şi vizitaţi împreună grădinita pe care ati ales-o MacBook Photoshop Crack Download. Lăsati-i să vadă şi să observe singuri lucrurile şi apoi explicati-le de ce se petrec aşa şi nu altfel şi încurajati-i să privească pozitiv experienta pe care o vor trăi aici. Apoi, jucati-vă cu ei ”de-a grădiniţa” şi construiti-le scenarii în care jucăriile lor preferate sunt copiii cu care vor interacţiona. Asigurati-i că educatoarea este adultul care le va purta de grijă şi care îi va ajuta să-şi rezolve problemele. Nu în ultimul rând, înainte de plecarea la grădiniţă, oferiti-le un obiect sau o jucărie dragă de acasă pentru a le întări convingerea că nu sunt singuri şi implicati-i în pregătirea gustării şi a gentuţei, dacă este cazul.

coperta-grupa-lui-ciufulici

Vă multumim! Întorcându-ne acum la carte, ne puteti spune cum i-ati ales ilustratiile?

Atunci când am început să strâng materialul pentru Grupa lui Ciufulici, m-am gândit imediat la Răzvan Cornici, cel care a ilustrat pentru noi si Sania lui Mos Crăciun. Cred că tehnica colajului, care este una din pasiunile lui Răzvan, este forma cea mai potrivită pentru a ilustra lumea lui Ciufulici pentru că decuparea si lipirea împreună a formelor colorate de hârtie reprezintă una dintre activitătile cele mai îndrăgite din grădinită.

N-as vrea să ne despărtim înainte de a vă întreba: cine este Ciufulici?

Ei bine, titlul cărtii pleacă de la o întâmplare de acum câtiva ani când, la început de an scolar, m-am trezit la grupa mică cu trei perechi de gemeni. Într-una dintre perechi, cei doi frătiori erau identici, ba chiar erau îmbrăcati de către părinti exact la fel în fiecare zi. Vă dati seama că acest lucru a dus la multe confuzii pe care si eu si colegii lor le făceam între ei. La un moment dat, am observat că unul dintre ei a început să îsi ciufulească părul imediat după sosirea la grădinită. L-am chemat la mine si l-am întrebat de ce face asta, iar el mi-a răspuns că s-a săturat să fie mereu confundat cu frătiorul lui si că de acum încolo el vrea să i se spună Cifulici. Povestea aceasta, a primei manifestări a identitătii personale, mie mi-a rămas în suflet si de acolo a trecut în titlul acestei cărti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *