Copilasii au un sistem imun sensibil, nefiind complet maturat, astfel ca se pot imbolnavi frecvent si pot face febra, dar aceasta nu inseamna ca de fiecare data cand ii creste temperatura are o boala grava.
Temperatura corpului se situeaza undeva in jurul a 37 de grade Celsius, avand in mod normal in plus sau in minus cateva zecimale, in functie de mediu, de activitatea copilului etc. Daca micutul are sub 38 de grade medicii nu recomanda sa ii dati un antitermic decat seara inainte de culcare, sub forma de supozitor. De asemenea tamponeaza cu un prosop umed fruntea copilului, manutele si piciorusele, insa nu alta parte din corp si in niciun caz pieptul si spatele. In aceasta perioada i se va masura copilului temperatura din doua in doua ore si va fi hidratat cu o cantitate de apa de trei ori mai mare decat de obicei, dandu-i-se sa bea cantitati mici de apa la intervale scurte de timp. Desigur, aceste reguli sunt valabile la copilul de peste 6 luni, la un bebelus mai mic se va chema imediat medicul.
Daca temperatura corpului copilului se situeaza intre 38 de grade si 40, atunci copilul va avea nevoie de hidratare, de o baitza nu foarte fierbinte, de tamponarea tamplelor, manutelor si picioarelor cu un prosop umed, de o alimentatie cu multe vitamine, de odihna. Copilul trebuie lasat sa doarma atat cat vrea. I se va administra antitermice sub forma de supozitoare si se va consulta medicul. In toata perioada aceasta in care copilul are febra va fi tinut acasa.
Daca febra atinge 40 de grade sau corpul micutului chiar depaseste aceasta temperatura se va chema de urgenta medicul. I se va administra copilasului un antitermic supozitor, i se vor tampona tamplele si fruntea, precum si membrele cu un prosop umed, va fi invelit corespunzator pentru ca va face frisoane. Copilul va fi hidratat des cu lichide in cantitati mici, caci poate sa vomite. Lasa-l sa bea cat vrea, chiar si o gura de lichid daca mai mult nu poate. Nu pleca de langa copil pana la sosirea mediculi sau plecati pentru perioade scurte de timp prin casa fiindca are nevoie de siguranta pe care i-o ofera prezenta unui parinte.




| A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z |
Festivalul Luminii 2012 Organizatia Nationala “Cercetasii Romaniei” va invita sa redescoperiti frumusetea lucrurilor marunte sambata, 19 mai de la ora 21:00 in Parcul Carol, la Festivalul Luminii. Scopul festivalului...Citeste tot »