Termenul de “Jacuzzi” insumeaza totalitatea tipurilor de cazi cu hidromasaj, indiferent de tipul, scopul sau amplasarea lor. Modelele sistemului inventat de fratii Jacuzzi in urma cu patru decenii s-au raspandit in intreaga lume intr-un timp relativ scurt.
Conceptul de relaxare in apa nu este nou. Inca din antichitate, culturile lumii practicau in mod constant acest tip de terapie. De la descoperirea efectului extraordinar al apei asupra corpului uman, romanii, grecii, turcii sau japonezii au considerat apa termala drept un element binefacator, atribuindu-i puteri tamaduitoare. In acest fel, baile au devenit parte a vietii sociale si religioase.
Hidroterapia a fost dealtfel si elementul de la care au pornit cei 7 frati Jacuzzi, originari din Italia, si ajunsi in Statele Unite. Acestia au dat apei putere si caldura, transformand o simpla baie intr-un moment relaxant, iar cada intr-un adevarat aparat de masaj.
Si pe piata autohtona, tot mai multe firme pun la dispozitia celor interesati modele complexe, de la cele mai simple, pana la cele complexe, cu numeroase functii, cu o mai mare capacitate, de colt, dreptunghiulare sau rotunde, si, de ce nu, chiar in forma de inima, pentru indragostiti.
Indiferent ca vorbim de cazi sau minipiscine cu hidromasaj, acestea trebuie instalate doar de catre personalul avizat, insa conditia minima obligatorie este existenta unui plan plat si foarte stabil, care sa asigure totodata si racordarea la surse de apa, canalizare si curent.
Jeturile de apa si aer, oxigenarea permanenta si purificarea apei nu numai ca ofera o revitalizare a celulelor, dar duc si la indepartarea oboselii, stresului si hiperactivitatii, catifelarea pielii, imbunatatirea circulatiei sanguine, indepartarea durerilor reumatismale si, in timp, chiar la obtinerea unui trup armonios. In plus, nu detine nici un fel de contraindicatii, putand fi folosit de intreaga familie.
In ceea ce priveste gama larga de produse de tip jacuzzi, avem la dispozitie numeroase modele, personalizate in functie de dorintele fiecarui cumparator:
- mai multe tipuri de jeturi de apa sau aer, la diverse intervale,
- posibilitatea de a incalzi ori a raci apa pana la temperatura dorita,
- un numar mare de culori si modele, in functie de spatiul amplasarii,
- mai multe marimi de jeturi de apa,
- diverse accesorii atat luminoase, cat si in ceea ce priveste aerul cald,
- posibilitatea controlului absolut asupra functiilor cadei,
- sisteme de filtrare diverse.
Indiferent de motivul achizitionarii unui astfel de sistem, efectele sale benefice vor putea fi vizibile in scurt timp de la inceperea utilizarii sale.




| A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z |
INTERVIU: Ioana Liliana Gheorghe – designerul “BONE” V-am pregatit un interviu cu bloggerita si designerul Ioana Liliana Gheorghe, in care veti descoperi traseul ei, de la pasiune-la blogul de succes si la...Citeste tot »