„Sticluş Căpcăunul a furat Crăciunul” – Un vis de iarnă la Teatrul Ion Creangă

 

Pufosul oraş Bulgăreşti se pregăteşte de sărbătoare şi, în fiecare casă, bulgăraşii servesc turtă dulce la masă. Vine Crăciunul şi parfumul de ciocolată caldă se simte la fiecare pas. Dar e cineva care se ţine de nas. N-are brad, steluţe sau beteală, nu ştie colinde şi nici artificii nu aprinde! E Sticluş Căpcăunul şi e aproape-aproape să strice Crăciunul!

 

„Sticluş Căpcăunul a furat Crăciunul” este visul de iarnă al Teatrului Ion Creangă – visul lui Vlăduţ care dă viaţă fricii sale: dacă, până la urmă, cadourile nu vor ateriza sub brad? Dacă nu va mirosi cozonacul? Dacă vor dispărea toate globurile? Teatrul Ion Creangă vă invită să aflați răspunsul la toate aceste întrebări, care-și află rezolvarea într-un spectacol delicat ca un fulg din vată de zahăr, dedicat micuților spectatori cu vârsta peste 4 ani.

 

Spectacolul, imaginat de Selma Dragoş, alături de Anca Ştefan (dramaturg), Vladimir Turturica (scenograf) şi Loredana Mitruţ (compozitor), porneşte de la ideea autorului american Dr. Seuss şi transformă povestea unui personaj mizantrop într-o poveste despre umanitate. Explorând tehnica spectaculoasă a teatrului de umbre, prin care orice lucru mic poate deveni gigantic, soluțiile scenografice și muzicale rămân în zona lui „ziceam că” – ziceam că tot ce e alb e zăpadă, ziceam că ninge, ziceam că ne speriem și ziceam că totul e pierdut.

 

„De ce facem piese de Crăciun în care Crăciunul aproape că nu mai vine? Așteptarea Crăciunului, o știm cu toții, e mai lungă decât Crăciunul însuși. Copii sau adulți ne place să ne decorăm așteptarea cu imaginea momentului când cele mai fierbinți dorințe de peste an se pot împlini. Dar ne place și să creăm suspans, să ne întrebăm dacă nu cumva așteptarea va fi în van. E mai interesant dacă ne speriem puțin că totul se va schimba anul acesta, ca să putem trăi ca pe o surpriză plăcută tradițiile știute pe dinafară.”Selma Dragoș.

 

Spectacolul „Sticluș Căpcăunul a furat Crăciunul” se joacă sâmbătă, 12 și 19 decembrie, orele 11.00 și 18.00 la Teatrul Excelsior – Str. Academiei, nr. 28. Biletele sunt disponibile la Casa de Bilete din Piața Amzei, nr. 13, și în rețeaua Eventim, online pe www.eventim.ro și la magazinele partenere: Germanos, Domo, Vodafone, Orange, Librăriile Cărturești și Humanitas.

 

Aflați mai multe pe www.teatrulioncreanga.ro și Facebook.com/TeatrulIonCreanga.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *