” A calatori este, pentru cei tineri, o parte a educatiei; pentru cei mai in varsta, o parte a experientei.” ( Francis Bacon )
Aerul cald de vara te indeamna spre visare, cat e ziua de lunga! Astazi, mi-am propus sa ma plimb pe strazile cosmopolite ale capitalei Suediei, Stockholm.
Bucuria de a ma afla in una dintre cele mai frumoase capitale ale Europei este de nestavilit. Acolo unde Lacul Malaren se intalneste cu Marea Baltica, un oras european s-a inaltat ca dovada a maiestriei omului si a minunatiei naturii.
Capitala Suediei, cuprinde mai multe peninsule si 14 insule legate intre ele prin 57 de poduri si canale. Stockholm ofera turistilor spre vizionare un album impresionant de muzee, cladiri, cafenele, boutique-uri si bulevarde renumite.La pas, mi-am propus sa descopar farmecul capitalei suedeze care este inspirat de impletirea mai multor stiluri arhitecturale intr-o armonie cu peisajele naturale, vegetatia abundenta si istoria fiecarui metru patrat.
Daca ai ajuns in Stockholm, vei dori negresit sa zabovesti un pic pe strazile inguste si pietruite, sa te plimbi cu barca pe canale sau prin parcuri si sa descoperi cu ferry fiecare insulita in parte.
Cele mai vizitate obiective turistice sunt: Palatul Regal, Palatul Drottinholm ( fosta resedinta a familiei regale ), Muzeul Vasa, Palatul Grisholm, Turnul Kaknas Tv care ofera cea mai frumoasa panorama asupra orasului, Globe Arena, Gradinile Botanice Bergianska, Castelul Soskloster si multe altele. Ca sa intelegi mai bine istoria acestei capitale minunate, trebuie sa ajungi si in orasul vechi, Gamla Stan, care prezinta o incontestabila urma a trecutului prin stilurile baroc si rococo. Casele din apropiere dateaza din secolele XV-XVI, iar Palatul Regal dateaza din secolul al XVIII-lea fiind o adevarata capodopera a Europei de Nord.
Vino sa descoperi locul in care natura i-a dat mana libera omului sa experimenteze si sa puna in valoare frumusetea unui arhipeleag cu peste 30 000 de insulite. Descopera aici profilul unui oras european, modern, cu numeroase atractii pentru turistii din toata lumea. Un oras verde, pregatit sa te uimeasca ceas de ceas, strada cu strada.




| A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z |
Toujours Vintage cu Boutique Cliché PRIME Romania va invita la cea de-a treia editie Boutique Cliche, targ de haine si accesorii vintage dedicat studentilor, unde veti putea vedea in premiera...Citeste tot »