Herta Müller la Bucuresti 27-28 Septembrie 2010

Data de 27 Septembrie 2010 a fost una memorabila in ceea ce priveste universul cultural romanesc. La aproape un an de la castigarea Premiului Nobel pentru Literatura, Herta Muller revine pe taramurile natale.

Ateneul Roman a fost gazda unei dezbateri si a unor momente impresionante, transformandu-se treptat in „Leaganul respiratiei” unor personalitati pe masura. Evenimentul s-a putut bucura de o organizare fara cusur si de un dar muzical in cinstea invitatei de onoare. Marele pianist roman, Dan Grigore, i-a oferit Hertei Muller aceasta minunata surpriza inainte de lectura publica a unor fragmente din cartea „Leaganul respiratiei”, primul volum din seria pe care Editura Humanitas Fiction i-o dedica scriitoarei, romanul fiind considerat o capodopera , „o opera de arta care nu are egal in literatura europeana actuala.”

Venirea Hertei Muller pe scena Ateneului Roman a fost considerata un omagiu adus limbii germane prin cultura romana, fiind in acelasi timp si o lectie de onestitate si curaj venite din partea unei scriitoare alaturi de lucrarile careia poti regasi tresarirea in fata cuvintelor. Ea ne marturiseste: „Fireste ca, atunci cand scriu, romana scrie si ea cu mine, pentru ca o am crescuta in privire.”

Daca vei avea curiozitatea de a-i citi lucrarile, vei fi surprins sa remarci incoruptibila precizie a relatarilor sale aflate sub „tutela” „Epocii de Aur”. In rafuiala sa cu dictatura, Herta Muller ne-a povestit despre exasperarea de a trai inainte de ’90, de interogatoriile sau de torturarile la domiciliu. Practic, tacerea a fost rupta prin interventiile indraznete ale scriitoarei in dialogul purtat cu Gabriel Liiceanu. Exilul din 1987, asa cum scriitoarea il numeste, a determinat-o sa constientizeze ca tacerea intr-un sistem totalitar este o crima impotriva umanitatii. De aceea, Herta Muller a ales sa scrie atunci cand a simtit ca ale sale cuvinte au inceput sa isi piarda din intensitate sau din putere… „Pentru mine, necesitatea launtrica de a scrie apare din efortul de a gasi un limbaj pentru ceea ce nu poate fi spus.” , a declarat scriitoarea, criticandu-i pe aceasta cale pe cei care „au facut <<literatura de comanda>>”. Pentru ca nu a acceptat sa imprumute limbajul oficial al dictaturii, pentru ca nu a putut sa isi „murdareasca” cuvintele, pentru ca nu a putut suporta conditiile de viata deplorabile, pentru ca a refuzat sa devina un activist al partidelor politice, Herta Muller a fost „abandonata” de propria tara.

„Ceea ce a revoltat-o in Romania, suferinta nemeritata, se transferase, prin forta puterii ei de observatie si expresie, mereu pe buza unei prapastii metaforice, in noua lume. Aceasta acuitate in a metaforiza paroxistic experientele suferintei o insoteste pana azi si in literatura, dar si in eseuri.”

Universul celor deposedati este redat cu sinceritate in fiecare dintre lucrarile sale, deoarece „fara realitati nu poti inventa nimic. Realitatile au multe, multe straturi, iar ele nu se sfarsesc nicidecum acolo unde au ajuns la capat…”. „Ceea ce am trait dispare in timp si reapare in frazele scrise. Eu insa n-am scris niciodata exact ce am trait, ci am luat-o mereu pe cai ocolite. Dar a trebuit sa verific de fiecare data daca lucrurile ireale inventate isi pot imagina intamplarile reale” , marturiseste scriitoarea Herta Muller. Prin aceste cuvinte, realizam ca limba este intr-adevar capabila de a exprima viata.

In opinia scriitoarei, „limba este patria”, iar limba romana ii apartine prin nastere, insa daca aceasta limba era ostila, atunci ce ar fi ramas de facut? Sa ramai „acasa”, fara sa te simti cu adevarat „acasa”, sa simti ca „acolo” ar trebui sa fii si tu, insa nu esti, sa ti se ia dreptul de a avea o patrie, toate acestea au contribuit la dezvaluirea scriitoarei: „…au fost voci minoritare care au incercat sa se faca auzite!”. Asadar, destinul sau de minoritar a determinat-o pe scriitoare sa simta mai mult despre viata si moarte.

Dupa nenumarate clipe de sovaiala, Herta Muller a inceput sa scrie pentru ca literatura se rezuma , in conceptia sa, la cautarea unei cai reale de a trai. Nu exista cuvinte pentru orice. Pentru viata, pentru moarte, pentru foamete, pentru nenorocire, pentru pustietate sau pentru amintiri „inrosite”… Nu toate cuvintele sunt menite a parasi propriile ganduri, pentru ca „in Romania, orice om care gandea altfel, era perceput ca dusman.”

Literatura scriitoarei Herta Muller este una experimentala si are o anumita tematica – dictatura, sau mai bine spus, fata nevazuta a dictaturii. Scriitoare a nelinistii, Herta Muller ne-a contaminat cu convingerea, curajul si stilul sau intransigent afisate intr-o maniera mai mult decat naturala.

Taguri: Ateneul-Roman, Gabriel-Liiceanu, Herta-Muller, Herta-Muller-in-dialog-cu-Gabriel-Liiceanu, Herta-Muller-la-Bucuresti, Premiul-Nobel, Premiul-Nobel-2009-literatura,