Cu mama mea v-ati mai intalnit cand v-a povestit despre Cascada Urlatoarea. Astazi revine cu o noua povestire, enjoy! 🙂
“Drumul spre mare este poate, drumul pe care il alegem cel mai adesea fara ezitare, cand vine vacanta. Dar cati dintre voi, v-ati propus sa lasati in urma statiunea aleasa si sa porniti in explorare? Marea inseamna in primul rand Dobrogea, iar Dobrogea inseamna, inseamna vechi cetati ce strajuiesc si astazi campia, inseamna localitatile mici si mari legate intre ele de serpuirea fara odihna a drumurilor, inseamna toate acele lacuri a caror sclipire in rasaritul soarelui sau la apus, te indeamna sa pui frau goanei masinii. Si cat de frumos te cheama toate aceste locuri, trebuie doar sa deschizi harta si sa hotarasti catre ce destinatie te vei indrepta.
Poate ar trebui sa fac o mica mentiune: acum 29 de ani, cu repartitia in buzunar, porneam sa descopar Dobrogea. Nu aveam rude in zona, nu cunosteam pe nimeni si nu plecasem singura de acasa pana atunci, astfel incat, ori la Constanta, ori pe Coasta de Azur, eram la fel de pierduta.
Dar, asa cum am spus, iubesc oamenii, astfel incat, convinsa fiind tot timpul ca, pretutindeni traiesc oameni (nu numai la Bucuresti), mi-am spus ca trebuie sa inteleg ce ii leaga pe ei de aceste locuri, sa-i cunosc si sa-i inteleg, astfel incat, cu timpul sa devin “de-a locului”. Timp de 4 ani, Bucurestiul s-a transformat in destinatia mea de sfarsit de saptamana, adica de sambata dupa-amiza pana luni dimineata la ora 3,00 ( la ora 6,00 pleca autobuzul catre santier).
Astazi, pentru mine, drumul spre mare inseamna mai mult decat nerabdarea de a ajunge pe malul marii si de a ma arunca in apa. Reprezinta, revederea prietenilor constanteni, reprezinta sentimentul oarecum ciudat al revenirii “acasa” si nerabdarea cu care trec in revista schimbarile orasului fie ele, bune sau rele.
Dar aproape de fiecare data, drumul spre mare capata repere noi: odata trece prin Cernavoda, o data trece prin Cochirleni, alte ori traversam Dunarea pe la Giurgeni-Vadu Oii. Bineinteles, nici intalnirea cu marea nu este aceeasi mereu: o data o revedem la Navodari, alte ori la Eforie, depinde de drumul ales. Importanta, ramane nerabdarea cu care caut sa descopar schimbarile petrecute in timpul scurs intre doua vizite, nu numai la destinate, dar mai ales, pe intregul traseu.
Cel mai mult imi place insa, drumul prin Rasova catre Techirghiol. De la Cernavoda, apuci drumul ce trece prin Cochirleni, Rasova, pe malul Dunarii, treci prin localitatile Vlahi, Aliman, Ion Corvin, Urluia si faci un popas la Adamclisi.
Ajuns aici, trebuie sa te opresti neaparat la catatea Tropaeum Traiani, sa vizitezi Muzeul si bineinteles, Monumentul Triumfal Tropaeum Traiani.
Pe mine m-a impresionat cetatea, impunatoare si astazi, desi ruinele sunt acoperite de vegetatia bogata. Munca de restaurare, atat cat s-a putut face, a scos la lumina edificii minunate. Vechea biserica, drumurile pavate cu dale pe sub care, sistemul de canalizare a apei se poate vedea si astazi, imensele sali cu zeci de coloane, scari de piatra ce coboara spre sali ce alta data erau pline de viata, zidurile ce inconjoara cetatea, stau marturie despre o pagina de istorie pe care au scris-o pe aceste meleaguri, romani si daci, deopotriva, invingatori si invinsi, de trecerea timpului.
Muzeul in care sunt pastrate metopele originale, statuia gigantica din varful Monumentului triumfal, multe ale vestigii arheologice, aduse fie de la cetate, fie apartinand monumentului trimfal, este un loc ce nu trebuie ocolit. Cladirea nu este foarte mare, dar parcurgerea exponatelor, este astfel conceputa incat, ajuns la parter, te afli in fata Statuii Gigantice, reprezentand o armura romana, care altadata plina de fala, impodobea monumentul triumfal. Nu poti sa nu fii impresionat, nu numai de dimensiunile sculpturilor, dar mai ales de bogatia ornamentelor, de finetea cu care sunt redate elementele decorative si acuratetea detaliilor.
Dar, cel mai mult, ne-a impresionat tanara, care ne-a fost ghid. Pasiunea cu care a vorbit, diversitatea informatiilor oferite despre exponate, caldura cu care ne-a condus prin muzeu si cu care a raspuns la toate intrebarile noastre, ne-a surpins si totodata, ne-a incantat. Drumul catre Monumentul Triumfal Tropaeum Traiani, l-am parcurs, firesc, rememorand pretioasele informatii, pe care pasionatul nostru ghid de la muzeu, ni le dadu-se cu atata pasiune. Marturisesc, ca nu vizitam pentru prima data monumentul, dar incercam aceeasi emotie.
Toti cei ce merg spre mare, ar trebui sa-si faca timp sa viziteze aceste locuri minunate, in care trecutul iti vorbeste, tu, trebuie doar sa vrei sa asculti, cu inima si cu mintea dechisa, deopotriva, catre trecut si catre viitor.
Atat de intelept spunea marele Eminescu: “Viitorul si trecutul /Sunt a filei doua fete, /Vede-n capat inceputul / Cine stie sa le-nvete; / Tot ce-a fost ori o sa fie / in prezent le-avem pe toate, / Dar de-a lor zadarnicie / Te intreaba si socoate.”
Va las asadar, sa va bucurati, privind cateva instantanee din acele locuri minunate, pline de istorie.”
