Amelie

Cum te trezesti dimineata?

AUTOR:
Publicat la data de: 20 Iun 2011
Categoria: Relaxare, Sporty

Potrivit specialistilor, unul din 10 oameni uraste primele ore ale diminetii. Iar lunea este, parca, cel mai rau. Ai dormit cat ai vrut in week-end, ai lenevit, iar aceasta stare pare sa se transmita si la inceputul saptamanii. Hai sa vedem cum poti iesi din inertia asta!

Inainte de toate, bea ceva. Nu te simti in stare sa te scoli din pat? Nici nu-i de mirare, caci la primele ore, sangele este un pic mai gros, iar inima noastra are mai mult de lucru. De aceea, inca inainte de micul dejun, bea cel putin 1/2 litru de apa. Te va trezi, va stimula digestia, inima si circuitul sanguin.

Simti ca nu poti alunga somnul? Atunci mai stai 2 minute intinsa in pat. Ridica bratele si picioarele in aer si scutura-le cu putere. Apoi asaza-te pe marginea patului si intinde-te bine, exact ca o pisica. O metoda excelenta pentru toti cei care au tensiunea mica.

Esti la pamant? Te va ajuta o respiratie corecta. Intai pe o nara, apoi pe cealalta. Repeta timp de doua minute. Dupa aceea, este randul gimnasticii. Stai in picioare, expira bine si incruciseaza mainile pe piept. Apoi inspira, intinde bratele drept inainte si ridica-le apoi drept in sus. Indoaie spatele usor spre inapoi. Repeta miscarea de 10 ori. Te va relaxa si va alunga proasta dispozitie.

In loc de croissant sau paine, mai bine prepara-ti un cocktail sanatos: amesteca un pahar de iaurt cu 2 linguri de catina alba. Vei beneficia de substante anti-stres (calciu, potasiu si proteine). Iar dupa micul dejun, mai ai timp sa activezi repede traseele energetice: maseaza usor cu aratatorul si degetul mijlociu cutele naso-labiale, de sus in jos. Orice somnoros se va trezi.

Pune-ti caseta sau discul preferat. Canta si danseaza pe ritmul muzicii. Vei fi inundata cu “mesagerii” fericirii, cum ar fi serotonina. Apoi intra sub dus. Intai cu apa calduta, apoi cu apa rece ca gheata. E adevarat ca iti trebuie putina vointa, dar dupa aceea te vei simti ca in al noualea cer. Gelurile de dus speciale cu arome sau lotiunile de corp energizante te improspateaza in plus. Imbraca-te cu ceva in care te simti foarte bine. Efectul? Vei avea o stare de buna dispozitie garantata.

Pune-ti ceasul sa sune cu o ora mai devreme. Si incepe-ti ziua cu putin sport: bicicleta, mers rapid pe jos, jogging. Suna cam dur, dar aduce miscare in viata ta, inclusiv buna-dispozitie. Dupa aceea, chiar si creierul tau va munci mai repede, pentru ca este vascularizat mai bine. Urmeaza apoi doar sa iti fardezi ochii ca pentru luni dimineata: tus doar pe pleoapa superioara, un fard deschis in coltul ochilor, iar pe pleoapa inferioara traseaza o linie cu un dermatograf deschis la culoare. E momentul sa pleci la treaba, dar nu o face in ultimul moment. Incearca sa ajungi cu 5-10 minute mai devreme la slujba. Astfel, ziua va incepe bine si vei trece linistita si peste lunea asta.



Taguri: cum te trezesti lunea, dimineata, mic-dejun, ritualul de trezire,

Cum ti se pare? comentariul tau:


Articole recomandate:

Relaxare la mare Relaxare la mare
Numai gandul la vacantele petrecute la mare, stand toata ziua in sezlong, cu picioarele in...Citeste tot »
Happy face! Happy face!
Suntem familiarizate de mult cu notiunea de relaxare care presupunde destindere, scaderea tensiunii, dobandirea unui echilibru...Citeste tot »
Noul mix Doncafé 3 in 1 – un rasfat unic Noul mix Doncafé 3 in 1 – un rasfat unic
De cele mai multe ori gesturile sunt mai graitoare decat cuvintele. Arata-ti afectiunea fata de...Citeste tot »
3 Reguli de Fitness ce trebuie incalcate 3 Reguli de Fitness ce trebuie incalcate
De cate ori nu ai incercat toate “metodele eficiente” recomandata de specialisti si nu numai...Citeste tot »
Despre virusul HPV Despre virusul HPV
Una dintre cele mai periculoase boli pentru femei, cancerul de col uterin este cauzat de...Citeste tot »
Sindromul Down poate fi depistat in faza prenatala Sindromul Down poate fi depistat in faza prenatala
Asociatia Ecografie Plus in parteneriat cu UMF Grigore Popa Iasi si Colegiul Medicilor Iasi a...Citeste tot »

Cele mai noi articole Amelie:

20 de ani de Ewopharma in Romania 20 de ani de Ewopharma in Romania
In cadrul unei conferinte de presa care a avut loc la Hotel Intercontinental, joi, 24...Citeste tot »
Diptyque exclusiv in Romania la Beautik Haute Parfumerie Diptyque exclusiv in Romania la Beautik Haute Parfumerie
Paris 1961 – Uniti prin pasiune si creativitate 3 artizani devin prieteni si parteneri deschizand...Citeste tot »
Pe 2 iunie, „Dumbrava minunata” se joaca la Grand Cinema Digiplex Pe 2 iunie, „Dumbrava minunata” se joaca la Grand Cinema Digiplex
Sambata, 2 iunie, de la ora 12.00, Grand Cinema Digiplex din Baneasa Shopping City pregateste...Citeste tot »
Targul GHIDUL Miresei, 25-27 mai 2012, Cupola Romexpo Targul GHIDUL Miresei, 25-27 mai 2012, Cupola Romexpo
150 de firme cu oferte speciale si 100 dintre cele mai populare colectii de rochii...Citeste tot »
In aceasta seara incepe Noaptea Alba a Galeriilor In aceasta seara incepe Noaptea Alba a Galeriilor
Dupa Noaptea Muzeelor, un alt eveniment cultural ii invita pe romani sa iasa din case: Noaptea...Citeste tot »
La fel de dulce, mai putine calorii! La fel de dulce, mai putine calorii!
Döhler MultiSweet® Stevia poate inlocui pana la 30% din cantitatea de zahar! Diete, antrenamente fitness,...Citeste tot »

Calculatoare Amelie

calculator-zodie calculator-varsta calculator-zi-nastere generator-numere-loto dog-years-calculator fazele-lunii
calculator-sarcina calculator-ovulatie calculator-greutate calculator-calorii tabel-calorii-alimente calculator-salarii

Concursuri Amelie

Castiga un Breast Push Up de la Bruno Vassari! Castiga un Breast Push Up de la Bruno Vassari!
Stiati ca un decolteu bine definit genereaza mai multa incredere in sine? Specialistii au demonstrat...Citeste tot »
Castiga unul dintre cele 3 NONI Original Integral si pregateste-te de vara! Castiga unul dintre cele 3 NONI Original Integral si pregateste-te de vara!
Fructul Noni, cunoscut si sub numele stiintific “Morinda Citrifolia” creste in zonele tropicale, cum ar...Citeste tot »

Citeste si:

De ce prefera femeile ”barbatii rai” Eterna dilema: barbatul irezitibil, dar rau sau barbatul obisnuit, dar bun? Aceasta pare intrebarea care macina de secole femeile si care ne da intodeauna batai...Citeste tot »