Atunci cand mancam, este foarte important sa nu avem alta activitate concomitenta (lucru la calculator, privit la televizor), intrucat creierul nu inregistreaza ceea ce mancam, ceea ce inseamna ca nu apare satietatea. Pericolul apare prin faptul ca putem consuma la nesfarsit niste alimente care ne sunt la indemana.
Trecerea de la obiceiuri dezechilibrate la un comportament normal, echilibrat din punct de vedere alimentar, nu e simpla si porneste de la motivatia si valorile fiecaruia. In programul tau zilnic trebuie sa fii atenta la:
* Stabilirea unui orar al meselor (ex. 8, 13, 16, 20) – in care cele doua mese de la locul de munca vor fi: la ora 13 (pauza de pranz) si ora 16 (gustare: un mar sau un produs lactat). Este important sa nu sariti peste mese! Prin repetare (circa trei saptamani), acest program va intra in sfera inconstientului, adica va deveni obicei.
* Moderarea consumului de zaharuri simple – zahar, dulciuri, sucuri, covrigei, pufuleti, paine alba. Acestea pot fi alternate cu un consum de fructe, doua – trei fructe/zi sau cu unul de glucide complexe (orez brun, mazare, linte, cereale, paine integrala).
* Moderarea consumului de prajeli, sosuri, fast-food-uri, chips-uri, patiserie. Gustul alimentelor poate fi dat de condimente naturale, de arta combinarii lor, si mai putin de prajeala sau grasime.
* Sa alegeti si sa preparati alimente fara sare sau cu sare putina. Puteti folosi diverse plante aromatice pentru a da gust mancarii (busuioc, oregano etc).
* Activitate fizica regulata: 30 de minunte zilnic (mers pe jos, bicicleta) sau o ora la doua zile (sala, inot). Alegeti sportul care va place si care va este la indemana. Altfel, orice efort se va tranforma apoi in renuntare.
Respectand aceste reguli simple, alimentatia ta va fi una mult mai sanatoasa si va avea efecte senzationale asupra siluetei tale.




| A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z |
Testari gratuite pentru depistarea melanomului Centrul Medical Bioderm impreuna cu Laboratoarele La Roche-Posay organizeaza intre 21-25 mai 2012 Zilele protectiei solare. In aceasta perioada, 17 medici dermatologi din clinicile Bioderm...Citeste tot »