Studiu: Bărbaţii sunt mai romantici decât femeile

Bărbaţii sunt mai romantici decât femeile, potrivit unui studiu recent pentru care au fost chestionaţi 10.000 de oameni din toată lumea cu privire la percepţiile lor despre dragoste şi relaţii şi ale cărui rezultate arată că bărbaţii se îndrăgostesc la prima vedere într-o mai mare măsură decât femeile.

Cercetarea, publicată în cartea “The Normal Bar”, arată că 48 la sută dintre bărbaţi se îndrăgostesc la prima vedere, în timp ce doar 28 la sută dintre femei susţin acest lucru, scrie Daily Mail.

“The Normal Bar” este produsul antreprenorului Chrisanna Northrupp, în colaborare cu academicianul Pepper Schwartz, sociolog la Universitatea din Washington, şi cu Levitra no prescription uk profesorul James Schwartz, directorul Centrului de cercetare în ştiinţe sociale din cadrul Universităţii George Mason din Virginia.

Folosind informaţii dintr-un sondaj realizat online, cartea are scopul de a desfiinţa miturile din jurul sexualităţii şi relaţiilor şi de a ajuta cititorii la a descoperi şi a rezolva problemele din propriile relaţii.

Sondajul, aflat în desfăşurare, conţine 1.300 de întrebări care ating diverse subiecte, de la sex şi cele mai atrăgătoare trăsături fizice la caracteristicile de personalitate pe care ar trebui să le aibă la un potenţial partener, potrivit the Washington Post.

Sondajul numără şi alte rezultate interesante. De exemplu, doar 74 la sută dintre participanţi sunt fericiţi în relaţie, în timp ce 66 la sută consideră că partenerul lor le este suflet pereche.

De asemenea, s-a descoperit că sexul fără legături emoţionale în afara relaţiei nu este considerat aventură de mulţi dintre respondenţi.

În timp ce numai 15 la sută dintre aceştia au recunoscut că au avut o aventură, procentul a crescut semnificativ când au fost rugaţi să răspundă dacă au avut relaţii sexuale cu altcineva în afară de partenerul actual. O treime dintre bărbaţi şi 19 la sută dintre femei au admis că s-au implicat în relaţii extramaritale.

În ceea ce priveşte motivele de despărţire, cea mai frecventă cauză dată de participanţi a fost lipsa de comunicare.

Un alt studiu sugerează că romantismul ar fi pe cale de dispariţie, oamenii fiind de două ori mai predispuşi la a alege banii în locul dragostei. Potrivit cercetării, realizate de un website de jocuri de noroc în scopuri caritabile, de două ori mai mulţi britanici ar opta pentru 1 miliard de dolari în defavoarea găsirii iubirii adevărate, bărbaţii rezultând ca fiind cei mai orientaţi spre câştig.

 

 

 

Sursa articol: mediafax.ro