Trebuie sa gusti salata speciala de ardei copti!

Datorita continutului ridicat de vitamine si minerale, consumul de ardei gras este extrem de benefic pentru organismul nostru. Ardeii contin fibre, vitamina B6, acid folic, vitamina A si vitamina C, precum si licopen. Toate acestea au importanta pentru sanatatea aparatului cardio-vascular, au efect antitumoral si ajuta foarte tare pe cei care fumeaza atat activ, cat si pasiv. Deci sa consumam cat mai mult ardei gras!

Va prezint, in consecinta, o salata de ardei copti asortata, simpla , usor de facut.

 

Timp de preparare: 30 minute
Nivel de dificultate: usor
Ingrediente: ardei gras, ardei kapia

 

Ingrediente salata de ardei

3 ardei grasi verzi (din aceia carnosi)
3 ardei kapia
50 ml otet balsamic
20 ml ulei de masline extravirgin
1 ceapa mica
1 rosie potrivita
Sare
Ulei pentru prajit

Cum pregatesti salata de ardei

Speli si stergi bine ardeii. Pui pe foc o tigaie cu ulei, la foc potrivit si pui ardeii la prajit (cine sta la curte ii poate face pe gratar). Ii acoperi cu un capac sa nu sara ulei si din cand in cand ii rasucesti pe toate partile pentru a nu se arde. Cand sunt prajiti/copti pe toate partile, ii scoti intr-un bol, ii presari cu putina sare (te ajuta sa ii cureti mai usor) si ii lasi la racit. Dupa ce s-au racit , ii cureti de coaja si seminte si ii speli putin sub jet de apa.

Dupa ce au fost curatati, ii tai fasii, ii pui intr-un bol si adaugi ceapa tocata si rosiile curatate de coaja si taiate felii. Presari cu sare, ulei de masline si otet balsamic.

Buna de servit salata va fi doar dupa o ora de stat la rece, pentru a se patrunde aromele. Poate fi servita ca atare, dar poate sa insoteasca foarte bine si diverse tocanite sau fripturi.
Sursa foto
gradinamea.ro