Pregătirea excursiei cu Google – Cum ne ajută Google înainte, în timpul şi după o călătorie

Căutare vocală
Funcția de Căutare vocală vă permite să realizați căutări fără a folosi tastatura telefonului. Nu s-a întâmplat niciodată să vă grăbiți pe stradă și să încercați să căutați adresa exactă? Sau să aveți mâinile ocupate în timp ce trebuia să dați un SMS? Toate acestea pot fi acum făcute fără a mai folosi tastatura telefonului.

Trebuie doar să atingeţi pictograma cu microfon pentru a-l activa şi a dicta textul chiar dacă este o căutare sau un mesaj. Căutarea vocală funcționează în orice aplicație Google.

Google Play (vizualizare off-line)
Intrați în Google Play și alegeți-vă titlul preferat, atât în limba română cât și în limbi străine. Lectură plăcută în avion, în tren sau în mașina, off-line și fără griji.

Street View
Street View din Hărţi Google prezintă imagini stradale la 360 de grade din mii de oraşe din
întreaga lume. Exploraţi repere turistice ale lumii, descoperiţi minunile naturii şi vizitaţi locaţii precum muzee, stadioane, restaurante şi mici companii.

Ce-ar fi dacă aţi căuta, înainte de plecare, câteva dintre minunatele atracţii din Lisabona sau Atena?

Hărţi Google
Hărţile Google sunt detaliate, exacte şi uşor de folosit. Tastaţi sau spuneţi unde doriţi să mergeţi şi veţi primi indicaţii de orientare pentru transport rutier sau pe jos.

Puteţi primi şi indicaţii vocale de navigare prin GPS. Studiaţi funcțiile (apăsaţi butonul din stânga jos) pentru a afla mai multe despre locul în care că aflaţi – puteţi vedea condiţiile de trafic din momentul respectiv, staţiile de transport public, pistele de biciclete (în unele ţări) şi imagini prin satelit.

Salvaţi hărţile pentru a le folosi off-line deschizând zona pe care doriţi să o salvaţi, apăsând pe caseta de căutare, derulând la butonul ecranului (sub tastatură) şi apăsând „Salvați harta pentru utilizare off-line” şi economisiţi astfel bani sau trafic de date atunci când nu aveţi conexiune wi-fi.

Când călătoriţi, folosiţi caseta de căutare pentru a căuta o cafenea, un restaurant sau un bar în apropiere — şi Google vă va arăta cum să ajungeţi acolo din locul în care vă aflaţi.

Google Translate
Cu aplicația Google Translate puteţi traduce din/în peste 70 de limbi rostind cuvintele, tastând, scriind sau făcând o poză. Puteţi folosi telefonul împreună cu interlocutorul dumneavoastră, schimbându-l de la unul la celălalt pentru a purta o conversaţie în limba locală.

Funcţionează şi off-line şi vă permite să salvaţi traduceri pe mai multe dispozitive. Descărcaţi pachetul software pentru limba țăriipe care o vizitați înainte de a pleca de acasă şi economisiţi costul traficului de date când călătoriţi.

Recenzii şi evaluări pe Hărţile Google
Este foarte uşor să faceţi evaluări şi recenzii pentru baruri sau restaurante locale. Trebuie doar să căutaţi un bar sau un restaurant, să afişaţi informaţiile despre ele şi să derulaţi până la secţiunea „Evaluare şi recenzii”. Apăsaţi pe numărul de stele pe care consideraţi că le merită acel restaurant, scrieţi o recenzie (opţional), apoi apăsaţi „Publicare”.

Nu uitaţi însă că trebuie să fiţi conectaţi la Hărţi Google şi să aveţi un cont Google+ pentru a scrie o recenzie. Vestea bună este că prietenii dumneavoastră vă vor vedea recenziile de fiecare dată când vor căuta

Fotografiile pe Google+
Dacă ați făcut multe fotografii şi filme interesante în timpul călătoriei, funcția Google+ Fotografii vă va ajuta să salvaţi, să administraţi şi să distribuiţi toate fotografiile şi clipurile şi să adăugaţi chiar şi câteva efecte interesante care să vă ajute să creaţi automat albumul perfect.

‘Auto Backup’, o funcţie care se asigură că nu pierdeţi fotografii preţioase, salvează toate imaginile captate într-o galerie privată în cloud astfel încât nu mai trebuie să vă faceţi griji dacă vă pierdeţi telefonul sau vă este furat.

Configuraţi-l să încarce numai prin wi-fi pentru a încărca pozele la hotel, în timp ce dormiţi. Între timp, ‘Auto Enhance’ aduce îmbunătăţiri subtile în aşa fel încât oamenii şi locurile din fotografii să arate cât mai bine.

Iar în final, ‘Auto Awesome’ vă oferă noi versiuni amuzante ale fotografiilor dumneavoastră – scurte animaţii, panorame, poze de grup şi multe altele. După călătorie, Google vă va compila videoclipurile şi fotografiile într-un scurt clip reprezentativ.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *