Modele de CV

Cu toate ca poate nu ti-ai dat seama pana acum dar exista mai multe modele de CV-uri, fiecare potrivit pentru un anumit tip de situatie. Exista un tip de CV care este atent la cronologia carierei tale – tipul cronologic, care este si cel mai popular tip de CV. Apoi, exista un model de CV care se axeaza pe aptitudinile tale – acesta se numeste CV-ul functional. Si, bineinteles, cea de-a treia varianta este o combinatie intre cele doua, care incorporeaza elemente din cele doua tipuri mai sus-mentionate.

De cele mai multe ori, angajatorii prefera un CV cronologic. Acesta le ofera posibilitatea sa aiba o viziune de ansamblu asupra carierei tale si asupra locurilor de munca anterioare, mai ales daca acestea ilustreaza o traiectorie ascendenta. Desi este preferatul angajatorilor, poate ca acest model de CV nu este exact ce ti se potriveste. Daca esti la inceput de cariera si nu ai mai lucrat niciodata sau ai avut o pauza mare intre locurile de munca anterioare, probabil un CV cronologic nu ti-ar pune in evidenta foarte bine calitatile.

In acest caz, ai putea sa optezi pentru un model de CV functional. Acesta pune accent in principal pe aptitudinile tale, deci mai degraba pe ce stii sa faci decat pe ce ai facut. Astfel, angajatorul va vedea ca esti pregatit din punct de vedere al aptitudinilor sa ocupi pozitia oferita. Acesta este formatul perfect de CV pentru un tanar la inceput de cariera, pentru simplul motiv ca acesta nu are ce sa listeze sub domeniul de experienta. Principalul dezavantaj al acestui model de CV este faptul ca uneori angajatorii il privesc cu scepticism pentru ca, desi aptitudinile si cursurile de formare sunt foarte importante, ei vor sa vada si modul cum ai aplicat aceste lucruri in situatii reale. In plus, acest model de CV este mai greu de citit decat cele obisnuite, necesitand o putere de concentrare mai mare din partea celui care realizeaza selectia.

Atunci, probabil varianta ideala de CV ar fi unul combinat, care preia cele mai importante elemente din ambele tipuri de CV-uri. Incorporarea abilitatilor obtinute in cadrul anumitor locuri de munca si dezvoltarea acestora ar putea fi cheia succesului pentru obtinerea locului de munca dorit. Acesta este modelul de CV potrivit in cazul in care aplici pentru o slujba intr-un domeniu diferit si vrei sa scoti in evidenta acele calitati care ti-au fost de folos in domeniul in care ai lucrat, dar iti vor fi de folos si in domeniul in care vrei sa lucrezi.

De fapt, niciun model de CV nu poate fi luat ca punct de reper care poate functiona in toate domeniile. Bineinteles, CV-ul Europass este formatul cel mai folosit in ultimul timp dar acesta iti ofera libertatea de a-i da valoarea potrivita. Accentul pe un anumit tip de continut difera de la persoana la persoana, de la situatie la situatie, de la slujba la slujba. Asa ca i-ati timpul sa iti personalizezi CV-ul, acest lucru dovedind un interes real pentru acea pozitie.