Arad: Teatrul de Vară prezintă spectacolul de operă ‘Traviata cu un final posibil’

Marele compozitor Giuseppe Verdi, de la a cărui naştere se împlinesc în acest an 200 de ani, va fi evocat miercuri în cadrul unui spectacol de operă mai puţin obişnuit, realizat de regizorul suedez de origine română Marcel Stănciucu.

Aducând în zilele noastre acţiunea unuia dintre marile opusuri verdiene din toate timpurile, “La Traviata”, Stănciucu face o provocare şi invită publicul arădean la un exerciţiu de imaginaţie, oferind “un final posibil” uneia dintre cele mai “eternizate” poveşti de dragoste din toate timpurile

Distribuţia spectacolului reuneşte nume sonore ale scenei lirice româneşti, soprana Simonida Luţescu, tenorul Andrei Lazăr, baritonul Vicenţiu Ţăranu şi soprana Cristina Eremia, care vor “povesti” cu un alt fel de dinamică, mai alertă, adaptată zilelor noastre, povestea Violetei Valery “La Traviata” cu un final posibil.

Acompaniamentul spectacolului va fi asigurat de Ansamblul Johann Strauss Modern, sub bagheta maestrului Tiberiu Soare, unul dintre cei mai apreciaţi dirijori români ai momentului, concertmaestrul invitat fiind Cristian Balaş, din Bucureşti.

sursa: agerpres