Enisala – satul Nou in limba turca, este numele sub care astazi este cunoascuta cetatea pe care odinioara, negutatorii genovezi, au ridicat-o de straja, pe malul golfului ce se deschidea catre mare. Astazi, ruinele cetatii, se inalta deasupra dealurilor Dobrogei, veghind intinderile de apa si stuf, strabatute de canalele ce leaga cele doua lacuri: lacul Razelm (asa cum l-am stiut mereu, desi astazi intalnesc si denumirea de lacul Razim) si lacul Babadag.
Veneam de la Tulcea, trecand prin Murighiol, prin Dunavatul de Sus si Dunavatul de Jos, intocandu-ne apoi prin Valea Nucarilor spre Agighioi si Sarichioi. Am ajuns insfarsit, mergand spre Babadag, printre cele doua lacuri , Babadag si Razelm, la cetetea Enisala.
Trebuie sa marturisesc ca, suprinza cu care am descoperit pe varful dealului cetatea, ne-a facut sa ne abatem de la sosea si, luand pieptis dealul, pe urmele de roti ce serpuiau inaintea noastra, am inceput “asediul” cetatii. Caci, de departe, istoria cetatii este scrisa de luptele purtate pentru stapanirea sa, aceasta, trecand pe rand, din mainile genovezilor, in cele ale turcilor, ca mai apoi, dupa ce s-a aflat sub vremelnica stapanire a lui Mircea cel Batran, cetatea sa fie cucerita din nou de otomani. Dupa ruperea legaturii golfului cu marea si transformarea acestuia incet, incet, intr-un lac, cetatea a fost parasita.
Drumul ales de noi, nu a fost tocmai usor, dar o data ajunsi pe culmea dealului, la poalele cetatii, nu mica ne-a fost surpiza cand am descoperit drumul pe care il parasisem. Era frumos asfaltat si urca cuminte, printre dealuri, pana la cetate. Odata cu restaurarea cetatii s-a facut si amenajarea acestui drum, astfel incat, orice mijloc de transport ai alege, poti fi sigur, ca vei putea urca fara probleme. Desigur, cand esti dornic sa-ti masori puterile cu mama natura, iei cu asalt dealul si ajuns in varf, privesti cu uimire in jur la intinderea nesfarsita parca, ce se deschide privirilor tale, nestiind, incotro sa te uiti mai intai. Poate peste intinderile de ape ale celor doua lacuri, poate peste valurirea dealurilor ce coboara in terase spre apa, sau poate, asupra campiei miscatoare, plina de stufaris si strabatuta de canale, pline de pescari amatori si animate de zborul pasarilor care, din timp in timp sagetau cerul.
Noi am ales, pentru inceput, la fel ca toti turisti ajunsi la cetate, sa vizitam incinta, apreciind munca celor care au lucrat la restaurarea vestigiilor. Se poate vedea vatra unei gospodarii, urmele zidului de aparare, turnul de aparare cu pinteni infipti in coasta dealului, incaperi ascunse in iarb toate asteptand in liniste, ca pasii oamenilor sa anime din nou vechea cetate.
Este aproape palpabila emotia pe care o incerci, stand de straja, pe zidul vechii cetati. Privirea cuprinde fara opreliste drumul ce urca la cetate, aluneca peste valurile verzi ale dealurilor si pluteste lin peste ape, purtata pe aripile pasarilor.
Daca drumurile vacantei va poarta in apropierea cetatii dintre ape, nu ezitatii sa urcati, si nu ve-ti regreta nicio clipa timpul petrecut aici, unde natura, parca mai mult ca oriunde, a infratit pamantul cu cerul si cu apa.
Toate aceste emotii, am incercat sa le prind in imaginile pe care vi le daruiesc, cu speranta ca, intr-o zi, va vor indemna sa va indreptati pasii, spre cetatea singuratica dintre ape – Enisala.
