Obiceiuri nesanatoase care iti „fura” energia

Soarele straluceste, toata lumea e vesela in jurul tau, numai tu pari ca nu mai ai resurse de energie. Nu iti poti explica de ce esti atat de apatica, dar Amelie iti spune ca totul ti se trage de la obiceiurile nesanatoase din viata ta. In viata de zi cu zi, stii sa te feresti de probleme si ai grija sa iti pui centura cand te urci in masina, acum ca e vara ai grija sa te dai cu crema pentru a evita efectele nocive ale soarelui. In schimb, te apuca ora 10 la birou mai multe zile la rand, in weekend petreci pana dimineata in club intr-un fum de tigara groaznic, uiti sa mananci la orele potrivite. Si apoi te gandesti de ce te simti epuizata. 

Intr-adevar, lipsa somnul este una dintre multiplele metode de a-ti face rau cu mana ta. Desi in ultima vreme este la moda sa spui ca esti obosit si prins in multe proiecte, asta nu inseamna ca organismul este de acord cu stilul tau de viata. Te-ai gandit vreodata cum resimte organismul cele cateva ore pierdute intr-o noapte? Pentru el este un stres continuu pentru ca a doua zi va trebui sa functioneze la parametrii optimi. Lipsa somului scade coordonarea miscarilor si timpul de reactie, esti mult mai irascibila, te concentrezi mult mai greu si esti mai deprimata. Vei avea dificultati pana si in viata amoroasa. Iti aduci aminte cat timp iti ia dimineata sa iti acoperi cearcanele? Trebuie sa iei masuri urgente, pentru ca in curand e posibil sa ai o cadere. Incearca sa dormi dupa-amiaza in weekend daca stii ca seara te duci la o petrecere. Se spune ca la fiecare 3 ore pierdute ai nevoie de una in plus sa te recuperezi. 

Un alt obicei care te epuizeaza este mancatul pe fuga si mai ales lipsa pauzelor de masa. Este mult mai simplu, de multe ori, sa ai in masina sau la birou, cateva batoane sau un sandvis luat de la un magazin, pe care le poti manca in trafic sau in fata laptopului, fara sa pierzi timp. Daca nu este o obisnuinta, atunci nu te vei resimti, dar daca faci asta zilnic se schimba situatia. Poti ajunge sa mananci pe fond de stres, cand esti stresata sau plictisita si in timp vei descoperi niste kilograme in plus care nu stii de unde au aparut. Cel mai bine e sa controlezi ce si cand mananci, ai grija sa nu te distraga nimic, nici macar un telefon. Daca totusi nu ai timp sa mananci la birou si ajungi la un fast-food, iat-ti un meniu mic, o salata sau ceva racoritor, doar pentru a-ti potoli foamea. 

Daunator pentru sanatatea si energia ta este si fumatul pasiv. Crezi ca daca nu fumezi, ai scapat de efectele nocive ale tigarilor? Dar de cate ori respiri fumul dat de colegii, prietenii sau persoanele alaturi de care stai intr-un club sau restaurant? Se spune ca fumatul pasiv este de doua ori mai nociv, mai ales pentru ca el vine si din mai multe parti. Incearca sa eviti locurile unde se fumeaza si nu este un loc delimitat pentru nefumatori si mananca mult mai multe legume si fructe pentru ca unele vitamine din fructe si legume previne aparitia cancerului pulmonar.