Windows 7 in Romania

 Lansarea sistemului operational Windows 7 a produs o mare valva in decursul acestui an pe la noi. Nemultumiti de Windows Vista, toti au tendinta de a crede ca si Windows 7 va fi un esec pe piata romaneasca, asemenea unei continuari a traditiei. Pana la proba contrarie, eu imi doresc sa cred ca noul Windows va fi un succes si vom avea de castigat timp, bani si mai putini nervi.

Ieri, in cadrul Scolii de Comunicare de la AIESEC University, Paula Apreutesei a tinut pentru 2 ore un workshop in care ne-a vorbit despre ce inseamna Digital PR. De asemenea am discutat despre motorul de cautare BING, despre Twitter, Facebook si alte retele de socializare si bineinteles despre piraterie si lansarea oficiala Windows 7.

Paula Apreutesei, Business Strategy Manager la Microsoft Romania pledeaza pentru cumpararea pc-urilor cu Windows preinstalat si vorbeste despre felul in care noi putem schimba lucrurile, ca de exemplu, in cazul pirateriei, prin educatie si campanii virale.

Tudor Galos, Windows Business Group Lead, Microsoft Romania precizeaza: ” Campania „Fii destept!” din acest an fiscal reprezinta unul dintre cele mai consistente eforturi ale Microsoft Romania in piata de retail, efort menit sa educe consumatorul roman referitor la beneficiile calculatoarelor care vin cu Windows original preinstalat si la costurile ascunse ale pirateriei. Drept urmare, impreuna cu partenerii nostri am creat oferte speciale, multe dintre ele venind in cadrul unor promotii in care clientii pot face upgrade la Windows 7 Home Premium imediat dupa disponibilitatea generala a Windows 7 in lume, anume 22 octombrie.”

Lansarea Windows 7 este  sustinuta de concertul Gorillaz, Underworld si Dubfire la Sala Polivalenta pe 6 noiembrie.