Amigdalita – remedii naturiste

Vremea rece pare sa castige teren instalandu-se confortabil si reusind uneori sa declanseze raceala, insotita adesea de complicatii mai mult sau mai putin grave, in functie de gradul de scadere a imunitatii. Durerea de gat si tusea sunt simptomele cel mai des intalnite in bolile aparatului respirator.

Amigdalita este o afectiune provocata de bacterii, in special de streptococi, si apare frecvent, o data cu raceala. Se manifesta prin inflamarea amigdalitelor, roseata in gat si dureri ce radiaza  de multe ori pana la urechi si dinti. Poate fi insotita si de alte simptome: febra, frisoane si dureri ale membrelor.

Mierea, otetul de mere, semintele de ridichi, zeama de lamaie sunt ingredientele de succes din compozitia catorva tratamente naturiste care pot face minuni  intr-o faza incipienta a racelii.

MIEREA Inghite incet cate o lingurita de miere, de cateva ori pe zi, sau fa gargara cu o lingurita de miere si putin otet, diluate intr-un pahar  cu apa calda.

OTETUL DE MERE O compresa cu otet de mere potoleste durerile de gat. Inmoaie un prosop intr-un sfert de litru de otet, stoarce-l bine si infasoara-l in jurul gatului. Pune deasupra un fular de lana si stai asa  30 de  minute.

SEMINTE DE RIDICHI Semintele de ridichi contin uleiuri eterice bogate in  sulf si actioneaza  ca un antibiotic natural. Fierbe o lingurita de seminte si o lingura de miere intr-o jumatate de ceasca de otet. Adauga apa pana cand taria otetului devine suportabila si fa gargara.

ZEAMA DE LAMAIE Cand te doare in gat, ia in gura cate putina zeama de lamaie, de mai multe ori pe zi. Tine-o cateva minute, apoi inghite-o incet.

CATAPLASMA CU CEAPA Taie marunt 1-2 cepe si caleste-le in ulei de floarea soarelui pana ce s-au inmuiat bine. Infasoara ceapa fierbinte (asa uleioasa) intr-un prosop, lasa-o sa se raceasca putin  si aplica cataplsma  pe gat. Stai in pat la caldura si tine-o pana dimineata.

IUTE SI SARAT Vindecatorii mexicani trateaza amigdalita cu ardei iute sarat, mestect bine si inghitit incet. In faza acuta a bolii poti folosi pe post de bomboana cate un catel de usturoi crud.

Sa apelezi la tratamentele naturiste  nu inseamna sa renunti  la sfatul medicului specialist atunci cand te confrunti cu probleme grave de sanatate, dar nici sa intinzi mana dupa antibiotice atunci cand stanuti. Merita sa le incercam  si  sa ne propunem un stil de viata cumpatat si curat, in spiritul naturii si in armonie cu ea.