Catherine este din nou prezentă pe lista celor mai elegante persoane din lume alcătuită de revista Vanity Fair

Catherine, soţia prinţului William al Marii Britanii, este din nou prezentă pe lista celor mai elegante persoane din lume alcătuită de revista Vanity Fair, au anunţat, miercuri, editorii acestei publicaţii.

Graţie stilului şi alegerilor ei vestimentare, începând din 2008, ducesa de Cambridge apare pentru a patra oară pe această listă anuală.

Lista din acest an, care nu este alcătuită sub forma unui clasament, o include şi pe prima doamnă a Chinei, Peng Liyuan, pe actriţa americană Kerry Washington, pe cântăreţii Justin Timberlake şi Beyonce, dar şi pe Keith Richards, chitaristul trupei The Rolling Stones.

Invitat de jurnalişti să numească vedeta lui favorită, Keith Richards a spus: „De ce ar trebui să am o vedetă favorită? Eu sunt o astfel de vedetă!”.

Lista integrală a celor mai elegante persoane din lume va fi publicată în numărul din luna septembrie al revistei Vanity Fair.