Machiajul stralucitor

Petrecerile se intetesc asa ca trebuie sa stralucesti mai mult ca oricand. Si la propriu si la figurat! Un machiaj stralucitor o sa faca senzatie de fiecare data, dar trebuie sa stii cum sa il aplici altfel rezultatul s-ar putea sa fie dezastruos. Fie ca e vorba de luciul subtil, sidefat sau de stelutele de praf sclipitor, aceste farduri iti pun in valoare frumusetea, dar, totodata, accentueaza orice imperfectiune, oricat de mica ar fi.

Ca machiajul sa fie reusit, pielea trebuie sa fie moale si matasoasa, de aceea primul pas e exfolierea. In plus, lumina se reflecta mult mai frumos pe o piele „bine slefuita”, creand iluzia perfectiunii.

In functie de marimea particulelor sclipitoare, exista doua categorii de farduri stralucitoare: luciu sau sidef (shimmer) si praf sclipitor sau sclipici (glitter). Cele mai subtile, produsele tip shimmer, contin particule minuscule si pot fi pudre, lotiuni, farduri compacte, ce confera un luciu continuu. Glitter-ul, in schimb, are particule sclipitoare mai mari, care stralucesc din loc in loc pe piele. Sub forma de praf, spray sau gel, glitter-ul sau praful sclipitor este ideal pentru un look mai spectaculos.

Nu uita insa o regula de aur: foloseste intotdeauna o cantitate mai mica decat apreciezi ca iti trebuie – pe cat de usoara e aplicarea, pe atat de dificila este indepartarea oricarui exces.

Lotiunile de tipul 2 in 1, care au si proprietati hidratante (pe langa cele de stralucire) sunt ideale pentru portiunile mai intinse ale corpului (picioare, spate sau brate). Poti alege un spray parfumat pentru corp – Hidrateaza, parfumeaza si lasa pe piele un luciu delicat, perlat, fiind ideal chiar si pentru pielea uscata.

In cazul in care alegi praful sclipitor, foloseste-l cu masura, pentru ca altfel poate arata extrem de strident si de prost gust. Auriul, argintiul si nuantele sidefate sunt o buna alegere. Fereste-te insa de sclipiciul multicolor, care ar trebui uitat odata ce ne-am luat primul buletin. Pe corp, sclipiciul arata bine de-a lungul umerilor si al bratelor. A doua regula este sa-l aplici doar pe umeri, spate, brate sau decolteu. Daca preferi sclipiciul sub forma de particule, intinde putina vaselina cosmetica pe corp, ca sa-l fixezi mai bine.

Nu aplica niciodata praful sclipitor direct din flacon. Toarna putin intr-un servetel si apoi imprastie usor pe corp cu ajutorul unei pensule sau al unui pamatuf special.

Odata terminat machiajul, vei arata ca o diva gata de petrecere!

Sursa foto: www.hedonist.us