Sarbatoare in lumea modei-revista Vogue implineste 120 de ani

Primul numar al revistei Vogue a aparaut in SUA in 1892, iar de atunci aceasta este un adevarat trend setter in materie de moda. Sunt 120 de ani de cand revista Vogue dicteaza pe piata revistelor de profil, activand intr-o industrie ce depaseste 300 de miliarde de dolari.

 

Anna Wintour, inspiratia filmului „Diavolul se imbraca de la Prada”conduce publicatia din 1988 iar influenta ei pentru casele de moda este coplesitoare. Implicarea revistei presupune insa mai mult decat credem. De-a lungul timpului, revista a influentat evolutia unor designeri si a unor importante case de moda. In anii ’90, Vogue a avut pe coperta manechine imbracate in haine de blana. A fost o adevarata revelatie pentru designeri, intrucat prea putini includeau blana in colectiile lor. Anii ’90 au insemnat asadar pentru Vogue readucerea blanii in atentia publicului. In 2007, dupa prezentarea colectiei toamna-iarna Prada, reprezentantii revistei au facut presiuni pentru ca materialele-cheie ale colectiei sa fie schimbate. Acestia erau de parere ca materialele erau prea grele pentru a fi purtate, iar drept rezultat, Prada a inlocuit combinatia de lana si mohair cu matase si mohair.

Dar influenta prestigioasei reviste nu se opreste aici. Vogue a fost printre primele reviste care a indraznit sa promovee frumusetea afro-americana. In 1966, Vogue din Marea Britanie promova pe prima coperta un model de culoare, Donyale Luna, iar in 1975, Vogue SUA aparea cu un alt model de culoare, Beverly Johnson. Astfel, publicatia a contribuit la inlaturarea prejudecatilor si a rasismului. Asadar nu este de mirare ca The New York Times a numit revista Vogue „cea mai influenta revista de moda din lume”.

Anul acesta, editia aniversara a revistei Vogue depaseste toate recordurile: are un numar de 916 pagini iar prima coperta ii apartine lui Lady Gaga. Cu aceasta ocazie au fost realizate si o serie de fotografii, dar si o lista cu cu cele mai importante figuri din industria modei si nu numai, „talentele”, „vocile momentului”, cei care influenteaza cultura pop:  Jennifer Lawrence, Kristen Stewart,Nicolas Ghesquiere si Florence Welch sunt doar cateva dintre numele care apara in celebra Vogue 120 list.