Dorotheea Petre susţine campania „Români pentru o lume”

Este prima actriţa româncă care a câştigat Premiul Special pentru Cea Mai Bună Actriţă din partea juriului de la Festivalul de Film de la Cannes, în 2006, iar pentru „talentul şi sensibilitatea sa artistică” a fost investită cu Meritul Cultural în grad de cavaler, prin decret prezidenţial. Premiul Cannes a fost creat pentru ea – Un Certain Regard nu oferea până atunci trofee de interpretare – şi este una dintre cele mai importante distincţii pentru interpretare primite de un actor român.

Prin vocea sa, în campania „Români pentru o lume”, Dorotheea Petre trezeşte speranța, motivează și inspiră generațiile viitoare în a-și urma visul!

De ce ai ales să te alături campaniei „Român pentru o lume”, iniţiată de Fundaţia Sergiu Celibidache?

Pentru că îmi place ideea acestei campanii.

Prin „vocea” ta, în această campanie, se doreşte încurajarea românilor să îşi urmeze visul, inspirându-se din exemplul pe care activitatea ta profesională îl oferă. Ce sfaturi ai pentru cei care doresc să îţi calce pe urme?

Să nu se dea bătuţi şi să aibă încredere în ei.

În ultimii ani, cu precădere în România, educaţia pare să aibă un rol tot mai secundar în formarea unui individ. Pe cine găseşti răspunzător pentru acest fapt?

Nu ştiu dacă pot spune că există un anume vinovat; din păcate este un cumul de factori care au dus la situaţia actuală. Dar cred că educaţia începe în primul rând în familie, iar dacă părinţii reuşesc să trezească copiilor interesul şi seriozitatea faţă de şcoală, cu siguranţă lucrurile ar sta mai bine.

Ce soluţii vezi pentru combaterea acestei situaţii?

Pregătirea psihologică

a părinţilor şi cadrelor didactice, pentru a asigura o educaţie sănătoasă copiilor.

Pentru astfel de români ca Dorotheea Petre a luat naştere „Români pentru o lume”, campania naţională de responsabilitate socială iniţiată de Fundaţia Sergiu Celibidache.

 

 

 

sursa articol: amosnews.ro